Antena 3 CNN Life Sfaturi practice pentru aranjarea biroului din casă

Sfaturi practice pentru aranjarea biroului din casă

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 08:00 02 Noi 2020 Modificat la 08:00 02 Noi 2020
Sfaturi practice pentru aranjarea biroului din casă

''În primul rând, ar trebui să găsim un spațiu El ar trebui să se diferențeze foarte bine de spațiul în care ne petrecem timpul liber și zona de dormit, astfel încât atunci când te retratagi efectiv să lucrezi să poți să faci diferențierea dintre zona de lucru cu zona de relaxare.

Dacă acest spațiu este în zona de living, pentru că nu avem unde să îl amenajăm în altă parte, ar trebui să fie poate un colțișor nefolosit.

Dacă avem un balcon închis, am putea să mergem în balcon, astfel încât va fi complet izolat sau dacă avem o mansardă sau o pivniță acesta ar fi locul ideal, astfel încât să te poți concentra în totalitate la tot ceea ce ai de făcut și să nu intervii în treburile casnice în timp ce lucrăm.

Inclusiv și într-o cămară se poate amenaja un spațiu plăcut

''Ştiu că sună ciudat, dar dacă punem efectiv o poliță în cămara respectivă și alegem niște nuanțe deschise, iar iluminatul va fi unul plăcut se poate amenaja și un pic birou într-o zonă cât mai mică'', a spus Diana.

Dacă știi deja care este spațiul în care vrei să îți amenajezi biroul, este timpul să te decizi în privința culorii pe care o alegi pentru pereți.

În alegerea nuanțelor pereților trebuie să ținem cont de zona în care este amenajat acest spațiu de lucru

Dacă mergem într-un demisol sau într-o zonă de subsol, ideal ar fi să avem o nuanță de pereți cât mai deschisă la culoare astfel încât să fie o zonă luminoasă, care să nu ne deranjeze vizual, să nu fie culori puternice, care să ne distragă atenția, pot fi și nuanțe de gri, dar nu foarte închise'', spune Diana.

Iar la sfârșit, poți să îți îndrepți atenția către mobilier și accesorii.

Putem să venim cu tot felul de accesorii, care să ne ajute să ne personalizăm spațiul astfel încât să ne facă plăcere să lucrăm inclusiv de acasă chiar dacă nu mai aveam interacțiunea umană. Ar trebui să ne reprezinte în totalitate, nu întotdeauna la birou avem posibilitatea să ne amenajăm spațiul așa cum ne dorim. Dacă vorbim de o corporație, spațiul este clar definit, tu ești doar o persoană care lucrează la un birou, dar nu ai întotdeauna posibilitatea de a ți-l personaliza. Pe când acasă ai acest avantaj și cu siguranță avem o mulțime de variante prin care putem să venim cu mici accesorii, care nouă o să ne confere un confort permanent.  

Costurile unei astfel de amenajări variază în funcție de spațiul pe care îl aveți și de ceea ce vreți să cumpăraţi

''Fiecare ar trebui să se gândească foarte clar la ceea ce le place și ceea ce îi reprezintă și să încerce să aducă un plus de valoare lucrurilor pe care le au, elementele care îi reprezintă și să își creeze un spațiu propriu cât mai plăcut'', adaugă Diana Stoicescu, designer de interior.

×
x close