Antena 3 CNN Life Boala cu care toți ne-am confruntat cel puțin o dată în viață, fără să știm. Medic: ”Nu se vindecă, trăim cu ea toată viața!”

Boala cu care toți ne-am confruntat cel puțin o dată în viață, fără să știm. Medic: ”Nu se vindecă, trăim cu ea toată viața!”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:46 19 Feb 2021 Modificat la 11:57 19 Feb 2021
o_1eusrgvbm8tgp82sj14ke1aecb.jpg

”Este o afecțiune greu de depistat, pentru că este o afecțiune cu un diagnostic de excludere. Practic, simptomele sunt atât de polimorfe și pot fi prezente în atât de multe afecțiuni, încât trebuie să excluzi, mai întâi, afecțiuni organice severe și să rămâi la diagnosticul de intestin iritabil, care este, de fapt, o tulburare funcțională. Nu sunt întâlnite funcționări organice în pereții sau structura tubului digestiv. 

Este constituită din niște tulburări de contractilitate ale intestinului. Boala este extrem de frecventă! Cred că fiecare dintre noi putem să găsim, la un moment dat, în antecedentele noastre mai mult sau mai puțin depărtate, niște manifestări sugestive pentru sindromul de intestin iritabil. Cine nu a avut dureri abdominale înainte de un examen? Sau balonare? 

Simptomele colonului iritabil

Deci, dureri abdominale, balonare, tulburări de tranzit, diaree, constipație, alternanța lor. Ce este important, este prezența manifestărilor exclusiv diurnă. Deci pacientul nu se trezește noaptea din somn din cauza acestor dureri. În general, la orice boală, prezența simptomelor nocturne arată că e vorba de o boală mai serioasă, de o boală organică. 

Tulburările funcționale, din care face parte și tulburarea de intestin iritabil, sunt tipice cu simptome exclusiv diurne și foarte influențate de situațiile psihice stresante. Există un stres negativ dar există și un stres pozitiv, de oboseală, de anxietate”, a povestit Iulia Simionov la Antena 3. 

”Nu se moare din sindromul de intestin iritabil”

Gastroenterologul spune că se poate trăi fără probleme cu această afecțiune, dacă este ținută puțin sub control. 

”Trăim cu această afecțiune până la  95 de ani și jumătate, ea este neplăcută, dar nu se moare din sindromul de intestin iritabil. Aceasta afectează calitatea vieții, dar există multiple remedii care calmează simptomatologia. Modificarea stilului de viață, fie și pe perioade scurte, pentru că sunt persoane care au tulburări de felul acesta, dar care încetează pe timpul vacanței, de exemplu. Ne mai liniștim, se mai diminuează stresul legat de obligațiile zilnice, există și aceste medicamente cu așa zise calmante ușoare, care, prin diminuarea senzației de anxietate, pot să dea și diminuarea simptomatologiei digestive”, a mai spus medicul. 

Alimentele procesate agravează boala

Din păcate, boala poate apărea la orice vârstă. 

”Este legată și de alimentația aceasta, cu alimente foarte procesate, atât de dragi copiilor noștri, de modificările de la nivelul microbiotei intestinale, a florei digestive, care se resimte după ce consumăm în exces sau foarte procesat. Că practic noi nu suntem determinați genetic să consumăm alimente atât de procesate. Probabil că bunicii și străbunicii noștri nu aveau atât de mult intestin iritabil, pentru că nu existau atâtea fastfood-uri și tentații. Moderația este cuvântul cheie!”, a concluzionat medicul gastroenterolog. 

×
Parteneri
x close