”Salvarea este implantul dentar! Foarte multă lume este reticentă și încă există persoane cu frică de implant. Însă la ora actuală nu trebuie să mai existe niciun fel de risc! Într-adevăr, sunt câteva contraindicații, însă atunci când decizi să faci implant, nu există niciun risc. Nici măcar riscul de a pierde. Nu există riscul de a-l respinde organismul. Pentru că îți alegi situația și o analizezi foarte bine înainte!
Gândiți-vă la implantul dentar, inclusiv la tinerii care își pierd un dinte, ei fac o tragedie din asta, chiar psihoze! Implantul ne readuce cumva starea de bine, ne redă încrederea, implantul este cel care salvează ceilalți dinți de la șlefuire, redă funcții și, la ora actuală, implantul dentar este una dintre cele mai ușoare forme de tratament”, a povestit Ada Epistatu la Antena 3.
Implantul dentar poate reda încrederea în sine
În ciuda faptului că, până acum, se spunea că un implant poate dura 10-15 ani, medicul stomatolog este de părere că nu există o limită de timp.
”Eu zic că un implant bine pus și bine gândit ar trebui să țină foarte, foarte mulți ani. Acum nu depinde numai de implant cât ține. Depinde și de viitoarea stare de sănătate. Se pot întâmpla foarte multe lucruri pe parcursul vieții. Anumite tratamente, anumite boli care duc la resorbție osoasă, pot afecta implantul.
Dar implantul dentar la persoanele care își pierd toți dinții.... El te ajută, odată cu pierderea lor, nici să nu o simți. Adică în momentul în care extragi dinții, datorită implantului și sistemelor care s-au inventat, poți face protezare imediat. Adică tu să nu pleci fără dinți din cabinet. În unele cazuri se poate pune pe loc, se poate pune și după extracție, și coroanele sau dinții provizorii se pot pune pe loc”, a adăugat medicul.
”Implantul este soluția salvatoare la ora actuală”
Cât despre durere, pacienții nu ar trebuie să își facă griji.
”Nici nu mai putem vorbi de durere, la ora actuală, în stomatologie. Că nu doare și nu trebuie să doară nici după aceea. Da, ulterior pot apărea anumite ”umflături”, dar umflături nedureroase. Și chiar dacă apar anumite vânătăi, în 2-3 zile ele dispar.
Implantul, după mine, este soluția salvatoare la ora actuală! Programele digitale care au apărut fac ca intervenția să fie aproape neinvazivă, recuperarea foarte rapidă, pleci cu dinți, pleci cu moralul ridicat, de multe ori pleci cu dinți mult mai frumoși decât erau cei pe care i-ai pierdut”, a concluzionat medicul la Antena 3.