Antena 3 CNN Life Sănătate Cu ce își îndulcește prof. dr. Vlad Ciurea cafeaua: ”Zahărul este toxic!”

Cu ce își îndulcește prof. dr. Vlad Ciurea cafeaua: ”Zahărul este toxic!”

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 10:00 05 Oct 2022 Modificat la 10:00 05 Oct 2022
vlad ciurea
Cu ce își îndulcește prof. dr. Vlad Ciurea cafeaua: ”Zahărul este toxic!”

”Zahărul este un toxic. Zahărul adevărat, ăsta super, super rafinat, este toxic. Am încercat și eu cu stevia, nu mi-a plăcut.

Acum am găsit aceste pliculețe cu zahăr verde. Sau dacă fac cafea, până mă pregătesc, cafeaua se răcește, pentru că nu ai voie în cafea fierbinte, și pun miere. Mierea este miere”, a explicat medicul Vlad Ciurea în podcastul lui Cătălin Măruță.

Renumitul neurochirurg atrage atenția și cu privire la apa pe care o consumăm.

”Eu pledez pentru apa cât mai alcalină. Cu cât înaintăm în vârstă, devenim tot mai acizi. Viața, supărările, necazurile, pierderile în familie, mâncarea, toate duc la asta.

În aciditate se dezvoltă acele boli groaznice despre care mi-e jenă să spun numele. Medical le spunem neoplazii, iar în aciditate se dezvoltă toate bolile grave ale creierului, cărora noi le spunem neurodegenerative. Adică nu mai funcționează normal. Parkinson, Alzheimer, toate acestea favorizează accidentele vascular cerebrale. De aceea trebuie să bei apă cât mai alcalină. Eu beau o apă alcalină”, a mai spus Vlad Ciurea.

×
Etichete: Vlad Ciurea
x close