Una dintre ele este taxa pe zahăr, de care s-a mai vorbit la noi, cealaltă, taxa pe grăsimi.
”Vreau să spun că vă susțin în perioada următoare pentru a implementa atât un ”sugar tax”, cât și un ”fat tax”, iar în ceea ce privește controlul fumatului cred că trebuie să fim mult mai fermi. O să lucrăm împreună și o dialogăm pe amendamentele care au dus la avizul negativ”, a spus Victor Costache la audierile pentru funcția de ministru al Sănătății.
În urmă cu câţiva ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut guvernelor să impună taxe pe băuturile care conţin zahăr pentru a combate obezitatea în lume, în condiţiile în care un adult din trei este supraponderal, considerând că în acest fel s-ar putea reduce consumul acestor produse.
Într-un nou raport, agenţia ONU estimează că există "dovezi tot mai puternice" că impunerea de taxe pe băuturile care conţin zahăr "ar duce la o reducere proporţională a consumului". O creştere cu 20% a preţurilor acestor băuturi ar duce la o reducere a consumului de 20%, iar o creştere cu 50% ar reduce consumul la jumătate, a explicat OMS.
”Taxa care poate salva vieți”. Se cere scumpirea unui produs pe care îl consumi aproape zilnic