Valul de gripă şi viroze aglomerează unităţile de primiri urgenţe chiar în prag de sărbători. La spital ajung şi peste 300 de copii, cei mai mulţi cu gripă, pneumonie, bronşită. Medicii avertizează că încep să crească timpii de aşteptare, după ce numărul prezentărilor aproape s-a dublat în ultimele săptămâni.
Un copil s-a confruntat cu o tuse severă de mai multe săptămâni, iar starea s-a agravat, motiv pentru care părinții au decis să îl aducă la o Unitate de Primiri Urgențe.
„Nu știm niciodată dacă e raceală sau e de la alergie. Am fost la medicul de familie, i-a dat tratament și n-a dat niciun rezultat, din contră, s-a înrăutățit”, spune o mămică.
Cu probleme de respirație se confruntă și o altă fetiță, care a ajuns de mai multe ori la medic în ultima perioadă.
„Avem aproape 3 săptămâni de când ne confruntăm cu asta și tot venim și nu depistăm de la ce poate să fie că analizele ies întotdeauna bune”, spune o altă mămică.
Zeci de cazuri de gripă și pneumonie în țară
Cazurile de gripă şi pnemonie încep să alerteze medicii, după ce numărul de prezentări aproape s-a dublat în unele spitalele de pediatrie. De pildă, la Spitalul Marie Curie din Capitală ajung şi peste 300 de copii în 24 de ore.
„Cazurile confirmate de gripă se transferă către boli infecțioase, însă și acolo există o problemă. Nu este singular cazul în care solicităm transferul și nu ni se poate aproba din cauza de lipsa de locuri, iar situația devine mai serioasă în momentul în care vorbim despre sugari”, a declarat Alina Antohe, medic UPU Marie Curie.
Cel puțin 50% dintre copiii care au ajuns în ultimele zile la unitatea de primiri urgențe au prezentat simptome specifice gripei, pneumoniei sau vărsături. Potrivit specialiștilor, simptomele care ar trebui să îi îngrijjoreze pe păriniți sunt febra înaltă, tuse severă care poate provoca vomă sau dificultăți de respirație.
„Ne așteptăm ca numărul de cazuri să crească, iar pe măsură ce acest număr crește și pregătirea spitalului și de legatură cu autoritatea publică a spitalului o sa găsească soluțiile și măsurile în vederea transmiterii vor fi făcute”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, până în prezent, peste 1 milion de persoane s-au vaccinat împotriva gripei. Copiii și vârstnicii pot beneficia de vaccinare gratuită.