Uniunea Europeană îşi propune ca până în 2030 virusul Hepatitei C să fie eliminat complet de pe teritoriul său.
În acest sens, Parlamentul European a găzduit o dezbatere organizată de europarlamentarul Cristian Buşoi, la care au participat factori decizionali din ţara noastră şi în care s-a schiţat foaia de parcurs pentru eliminarea Hepatitei C.
România susţine dorinţa statelor comunitare şi pregăteşte o serie de politici publice care să fie implementate pentru a atinge acest scop, mai ales că în țara noastră, virusul afectează peste 600.000 de persoane.
Un pas foarte important în demersul de a elimina complet răspândirea virusului este atenţia care trebuie acordată legăturii dintre Hepatita C și marginalizarea socială.
Pentru aceasta este nevoie de activități educaționale intensive și coordonate, astfel încât problema să fie conştientizată într-un grad mai mare.