România urma să primească luni o nouă tranșă de 511.290 doze de vaccin Pfizer.
Autoritățile spun că există doze de vaccin și pentru ziua de marți, asta în condițiile în care cele programate să ajungă luni în țară vor întârzia și mai mult. România mai are în stoc aproximativ 60-70 de mii de doze Pfizer. Vineri a fost distribuit ser pentru trei zile: sâmbătă, duminică și luni, anunță Digi 24.
”Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, precizează CNCAV.
Potrivit CNCAV, până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
Tranșele de vaccin livrate până acum de Pfizer în România:
- 29 martie - 345.150 doze
- 22 martie - 345.150 doze
- 15 martie - 224.640 doze
- 8 martie - 224.640 doze
- 1 martie - 214.110 doze
- 22 februarie - 201.240 doze
- 13 februarie - 196.560 doze
- 8 februarie - 163.800 doze
- 1 februarie - 163.800 doze
- 26 ianuarie - 95.940 doze
- 18 ianuarie - 87.750 doze
- 11 ianuarie - 150.150 doze
- 6 ianuarie - 150.150 doze
- 29 decembrie - 140.400 de doze
- 25 decembrie - 9.750 de doze