Antena 3 CNN Life Sănătate Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu scleroză multiplă sau Parkinson | Metode de a preveni aceste afecțiuni

Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu scleroză multiplă sau Parkinson | Metode de a preveni aceste afecțiuni

Numărul tinerilor care sunt diagnosticați cu scleroză multiplă sau cu Parkinson a crescut considerabil. Medicii atrag atenția că de vină ar fi stresul, mâncarea de tip fast-food și lipsa activității fizice.

de Raluca Măndoiu    |    15 Mai 2024   •   11:30

Numărul tinerilor și adulților diagnosticați cu boli neurodegenerative atinge cote alarmante, în condițiile în care, în urmă cu 20-30 de ani, astfel de afecțiuni precum scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral sau boala Parkinson erau întâlnite în special în rândul pacienților cu vârste de peste 65 de ani.

Acum, de exemplu, 31% dintre cei care suferă un accident cerebral vascular ischemic au vârste cuprinse între 20 și 64 de ani.

Medicii susțin că principalele cauze sunt lipsa somnului, lipsa activităților cognitive, cum ar fi cititul. Totuși, specialiștii susțin că principala cauză este stresul, la care se adaugă, evident, și alimentația nesănătoasă de tip fast-food, dar și mâncatul în grabă.

De asemenea, medicii mai atrag atenția asupra faptului că ar trebui făcută mai multă mișcare.

Cum putem preveni aceste afecțiuni

- măsurarea frecventă a tensiunea arterială;

- verificarea periodică a glicemiei;

- verificarea colesterolului.

Totodată, cadrele medicale atrag atenția că sunt câteva simptome care ar trebui să ne dea de gândit și să mergem imediat la medic. Acestea sunt durerile de cap, amețelile, problemele de somn, dar și de durerile de coloană sau chiar de pierderile de memorie.

×
Citește mai multe din Sănătate
» Vezi toate știrile din Sănătate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close