E nevoie de al treilea.
Pentru ca doctorul Gabriel Prada, director de spital public, să poată fi plătit 6 ani în Consiliul de Administrație al companiei Zentiva, fără ca nimeni să reacționeze, cineva a tăcut și tace.
Ministerul Sănătății întregește Nesfînta Treime, Director – Corporație – Guvern.
În MS există un Compartiment de Integritate, fondat în 2011, exact anul în care Sanofi-Zentiva îl angaja ca administrator pe Gabriel Prada.
Compartimentul de Integritate din minister, codurile de integritate ale Sanofi-Zentiva și integritatea directorului au mers umăr la umăr, fără să se disturbe reciproc.
Gazeta Sporturilor a adresat ieri o nouă serie de întrebări către Sanofi-Zentiva, Ministerul Sănătății și ARPIM.
În documentele sale publice de dinainte de apariția cazului ”Ana Aslan”, firma franceză susține că ”Sanofi Romania salută modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2014, iar datele companiei privind transferurile de valoare efectuate către profesioniști și organizații din domeniul sănătății pot fi accesate pe website-ul Agenției Naționale a Medicamentului”.
Frumos zis, dar chestia e că unele nu pot fi accesate.
Contractul lui Gabriel Prada nu poate fi găsit pe website și, la întrebarea ”De ce nu ați declarat, conform legii, contractul cu directorul Prada la Ministerul Sănătății?”, Sanofi-Zentiva nu a răspuns încă.