Antena 3 CNN Life Sănătate Un tânăr stă de 12 ore cu mama moartă în casă, în așteptarea unui medic care să constate decesul, la Vaslui

Un tânăr stă de 12 ore cu mama moartă în casă, în așteptarea unui medic care să constate decesul, la Vaslui

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:15 26 Sep 2021 Modificat la 17:53 26 Sep 2021
mort covid
Sursa foto: Amir Levy/Getty Images

Dr Dan Ungureanu, SAJ Vaslui ne-a spus că au fost solicitați pentru o pacientă de 51 de ani cu simptome nespectifice, au gasit-o în stop cardio-respirator, au fost făcute manevre de resuscitare și a fost declarat decesul. Medicul a anunțat politia pentru a finaliza investigația.

SAJ nu eliberează certificatul de deces.

 “Mama a aflat la începutul săptămânii că are COVID-19. A fost o zi la spital apoi s-a întors acasă, cu un tratament pe care trebuia să îl urmeze. Și ea, și o vecină de-a noastră au suferit atacuri de panică atunci când au aflat că testele au ieșit pozitive.

Vecinei noastre i-au făcut trei teste până să o confirme cu COVID-19, primul a ieșit negativ, al doilea neconcludent, abia al treilea a ieșit pozitiv. S-au întors acasă cu câte o sacoșă de medicamente.

Multe dintre acele medicamente erau puse în niște flacoane pe care nu scria nimic. Noi nu știm ce pastile a luat mama, doar i s-a spus că trebuie luate. Sâmbătă noaptea, mama a decedat. Am sunat la 112, a venit un polițist care a sigilat camera cu mama înăuntru pentru că se bănuiește că a murit de COVID-19.

De 12 ore noi stăm cu mama moartă în casă, fără a putea intra la ea, să o vedem. Ni s-a spus că trebuie să așteptăm un medic de la Iași, ca el să decidă cauza morții.

E incredibil ce ni se întâmplă. Ne-au spus că dacă vom intra în cameră la ea, va trebui să stăm 14 zile în izolare.

Acum plângem pe lângă pereții casei, fără a o putea vedea pe mama. Ea zace într-o cameră sigilată, iar noi așteptăm medicul, care nu știm când va veni”, a declarat fiul femeii, conform vremeanoua.ro.

Poliția s-a deplasat la fața locului și nu a făcut nimic

”Polițistul ne-a spus că nu va mai veni niciun medic de la Iași, pentru că a sunat el medicul de familie, care va ajunge în jurul orei 10 în oraș. Ni s-a comunicat să ne ducem noi la cabinet la el, pentru a ridica certificatul de deces. Am solicitat să se facă autopsie, pentru a afla dacă mama a murit de COVID-19 sau din alte cauze, dar nu se poate.

Polițistul ne-a zis că trebuie să facem o solicitare scrisă către spitalul din Bârlad, pentru că acolo e centru COVID-19. Așadar, decesul mamei va fi constat de medicul de familie, din cabinetul lui. Încă o persoană decedată de COVID-19 bifată de autoritățile sanitare, despre care nimeni nu are certitudinea că a fost răpusă de acest virus.

Stăm cu mama moartă într-o cameră sigilată pentru că timp de 12 ore nu s-a găsit un medic care să completeze un certificat de deces, iar atunci când în sfârșit s-a găsit, nici măcar nu vine la fața locului, ci tot noi suntem trimiși la cabinet. Dacă asta nu e bătaie de joc, nu știu ce mai e”, a mai declarat fiul femeii decedate.

×
Etichete: Vaslui
x close