
Spitalul Obregia, cel mai mare spital de psihiatrie din ţară, devine neîncăpător în prag de Paşte. Cazurile au crescut cu aproape 30% în ultimele săptămâni, iar secţia de pediatrie este ocupată în proporţie de 80%. Pacienţii, inclusiv copii şi adolescenţi, care au nevoie de internare, se luptă cu depresia severă sau dependenţa de droguri.
Depresia provocată de plecarea fiicei i-a transformat viaţa într-un calvar unei femei. Se luptă zilnic cu mii de gânduri, aşa că a ales să fie internată de Paşte.
Pacientă: „Eu am ales, dacă vrea și domnul doctor, pentru că nu mă simt bine. Sărbătorile pentru mine sunt ca o zi normală, deci nu am motiv să mă bucur. S-a declanșat această depresie.”
Săptămâna Mare este o mare provocare pentru cei care se luptă cu depresia sau cu axietatea, iar în unele cazuri formele de boală se pot agrava, spun medicii.
Eduard Moțoescu, Spitalul Alexandru Obregia: „E un ritm accelerat al vieții cotidiene, e încărcătură de stres mai mare, oamenii devin din acest motiv mai vulnerabili și ca atare și gravitatea afecțiunilor psihiatrice crește.”
Ce spun medicii
Lipsurile, frustrările şi dorinţa de avea viaţa perfectă le provoacă copiilor o depresie ascunsă, care poate avea urmări grave.
Secția de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Alexandru Obregia din Capitală este ocupată, în prezent, în proporție de 80%. Cei mai mulți copii care ajung la spital și care au nevoie de internare prezintă tulburări de comportament, episoade depresive, ADHD sau dependență de substanțe interzise.
Emanuela Andrei, Psihiatrie Pediatrică, Spitalul Alexandru Obregia: „Sunt perioade în care este posibil ca tristețea să se accentueze, să apară ca reacții comportamente distructive, pentru că, într-adevăr, e foarte greu să gestionezi perioadele acestea când nu ai tot tot ce îți trebuie.”
Eduard Moțoescu, Spitalul Alexandru Obregia: „Problema standardelor a fost întotdeauna preocupantă, pentru că întotdeauna am avut tendința să ne comparăm cu cineva care este într-o poziție superioară cu a noastră.”
Maria Coman, psiholog, realizator Antena3 CNN: „Atunci când ne comparăm cu ceilalți tindem să uităm de propriile noastre resurse și să nu le mai luăm în considerare.”
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, depresia este mai frecventă decât bolile de inimă sau diabetul și poate afecta pe oricine.