Antena 3 CNN Life Sănătate Șoc anafilactic în Brașov. Un bărbat a leșinat la 5 minute după vaccinare

Șoc anafilactic în Brașov. Un bărbat a leșinat la 5 minute după vaccinare

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 15:28 22 Apr 2021 Modificat la 15:28 22 Apr 2021
o_1f3soqvfn1qi2u7t16kbbvl1n77b.jpg

Potrivit Prefecturii Brașov, bărbatul de 31 de ani a prezentat o reacție adversă de tip șoc anafilactic, manifestată prin leșin, paloare tegumentară și hipotensiune. Reacția a apărut la 5 minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-Biontech.

Vaccinarea s-a efectuat în Centrul de la Spitalul Militar de Urgență ”Regina Maria” Brașov. ”În istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice și nici istoric alergic”, au transmis reprezentanții Prefecturii.

Șoc anafilactic la 5 minute după vaccinarea cu Pfizer

A fost solicitată intervenția echipei de resuscitare din serviciul UPU, iar bărbatul a fost stabilizat și ulterior supravegheat în Unitatea de Primiri Urgente a spitalulului. Spre seară, acesta a plecat acasă.

Potrivit Prefecturii Brașov, numărul cazurilor totale de reacții adverse post-vaccinale raportate în județ este de 119, dintre care două severe.

Un tânăr de 23 de ani din Brașov a suferit un şoc anafilactic marți după vaccinarea cu Pfizer-Biontech.

×
x close