Ridichea neagră aduce multiple beneficii sănătății, fiind folosită încă din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile sale terapeutice.
Bogată în fibre, vitamine și săruri minerale, precum potasiu, magneziu, calciu, fosfor, fier, zinc, siliciu, sulf și seleniu, ridichea neagră este ideală pentru ameliorarea simptomelor cauzate de răceală, iar efectele sale benefice nu se opresc aici, fiind de ajutor și pentru stimularea ficatului, scăderea colesterolului sau îmbunătățirea digestiei.
Totuși, în trecut, ridichea neagră era adesea folosită de străbunici pentru prepararea unui leac împotriva răcelii.
În prezent, acest remediu prețios continuă să fie preparat în mănăstiri, de preoții care știu foarte bine că este un aliat valoros pentru întărirea imunității.
Astfel, cu doar două ingrediente, se poate obține un sirop ideal pentru ameliorarea simptomelor cauzate de răceală, precum durerea în gât, tusea și multe altele.
"Siropul este foarte ușor de obținut, numai că, din păcate, nu prea i se acordă atenție. Folosim chimicale, în loc să folosim acest tratament miraculos, care a fost lăsat de bunul Dumnezeu", spun preoții de la Mănăstirea Slănic din Argeș, care au prezentat, pe canalul de YouTube TRINITAS Tv, cum se prepară siropul de ridiche neagră.
Este nevoie de doar două ingrediente pentru a prepara acest sirop, fiind vorba despre un procedeu foarte simplu.
Mod de preparare
Se spală bine o ridiche (sau mai multe, în funcție de cantitatea de sirop dorită) și se taie parte superioară, ca un capac.
Cu ajutorul unui cuțit, se face în interior o scobitură, prin îndepărtarea miezului. După îndepărtarea miezului, se adaugă, în golul creat, miere.
Mierea nu trebuie să fie adăugată până când golul este umplut complet, ci parțial, deoarece acesta va fi completat de seva de la ridiche.
Siropul se lasă la macerat peste noapte, timp în care mierea se va combina cu zeama atât de bogată în proprietăți de la ridiche.
A doua zi, siropul se transferă în recipiente din sticlă și se păstrează în frigider, urmând să se consume o linguriță de trei ori pe zi.
Persoanele care suferă de diverse afecțiuni trebuie să se consulte cu medicul înainte de a consuma acest sirop.