Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie din București, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre cum ne putem menține sănătoși în sezonul rece.
"Atunci când facem mișcare în casă, trebuie să ne asigurăm că avem un geam deschis, pentru că dacă respirăm aer curat, activitatea fizică este mai eficientă. Sigur că se recomandă mersul susținut în aer liber, în jur de 30 de minute pe zi în cazul adulților, iar o oră în cazul copiilor.
Mișcarea face bine în orice anotimp. Contează foarte mult și ce mâncăm, cum ne îngrijim sănătatea și cum ne protejăm împotriva bolilor", a spus medicul.
Specialistul a menționat și câteva alimente pe care ar trebui să le consumăm în perioada sezonului rece, astfel încât să ne susținem nivelul de energie.
"Ar trebui să mâncăm echilibrat. Să consumăm preparate gătite termic, dar și alimente crude, precum legume și fructe, pentru că majoritatea vitaminelor sunt distruse în timpul preparării termice.
De asemenea, ținând cont că nu ne expunem la soare în sezonul rece și că organismul uman nu prouce vitamina D, este extrem de importantă suplimentarea cu vitamina D. Sănătate înseamnă și să dormim suficient și să avem o activitate diversă", a mai adăugat medicul.
Medicul Sandra Alexiu a explicat și cum putem sta departe de boli în sezonul virozelor respiratorii.
"Referitor la prevenție, având în vedere că în acest sezon ne confruntăm cu boli respiratorii, o bună aerisire, o bună hidratare, evitarea contactului cu cei care sunt răciți și vaccinarea antigripală sunt principalele metode de prevenție", a încheiat specialistul.