Antena 3 CNN Life Sănătate Sfat de sănătate. Simptomele autismului virtual

Sfat de sănătate. Simptomele autismului virtual

1 minut de citit Publicat la 09:57 28 Noi 2019 Modificat la 09:57 28 Noi 2019
Sfat de sănătate. Simptomele autismului virtual
Foto: Pixabay.com

Trăim într-o societate în care părinții sunt din ce în ce mai ocupați și astfel copiii își găsesc refugiul într-un gadget. Efectele asupra celor mici pot fi insa foarte grave. Aşa se poate instala autismul virtual.

Psihologul Marius Zamfir ne explica imediat cât ar fi normal pentru creierul copiilor să se uite la desene.

Mare atenţie! Dependenţa de ecrane pleacă de la adulți.

''Simptomele sunt aproape identice ca în autismul clasic şi în general le întâlnim pe acestea. Copilul nu arată cu degetul când îşi doreşte ceva. Nu este atent şi nu are interacţiune socială cu adulţii. Nu se uită în ochii adulţilor absolut deloc. Nu înţeleg instrucţiuni simple, pe care un bebeluş ar trebuie să le înţeleagă chiar undeva sub un an: unde e mama, tata, biberonul. Măcar să dea de înţeles că a înţeles comanda respectivă şi să se uite în direcţia obiectului respectiv. Nu au acel joc simbolic, care este foarte important în dezvoltare, acea poveste din spatele manipulării unor obiecte.

Termenul de autism virural este creat de mine şi este folosit în anumite lucrări de specialitate din 2014 şi în 2018 am publicat un studiu legat de acest fenomen. Autismul virtual apare în general la copiii care stau în medie peste 4-5 ore pe zi în perioada 0-2 ani, în faţa device-urilor electronice, orice ecran în general.'', a spus psihologul Marius Zamfir.

 

×
x close