Vacanța ne este stricată de multe ori de un tranzit intestinal prost. Ce facem pentru a avea zile bune în concediu, cel puțin când vine vorba de stomacul nostru, explică gastroenterologul Andrei Haidar la „Sfat de sănătate”.
„Orice schimbare de mediu presupune schimbare de dietă. Te duci la mare, la munte, în străinătate, din start dieta e alta. Uiți să mănânci la timp. Toate amânările ne dau peste cap total.
Trebuie să ținem cont să mâncăm la timp cât se poate de mult. De exemplu, dimineața să nu depășim ora 9 fără mic dejun. Să nu amânăm tranzitul intestinal și să avem o dietă echilibrată”.
„E important să mănânci din surse sigure. Să nu mergem neapărat după preț”.
Cafeaua pe stomacul gol
„Orice lichid e bine să fie evitat, în afară de apă, pe stomacul gol. Cafeaua e bună, dar consumată într-o cantitate adecvată, două cești pe zi, maxim trei, dar între mese sau după masă. E bună pentru ficat și pentru foarte multe lucruri. Cafeaua o recomand tuturor”.