Antena 3 CNN Life Sănătate Sfat de sănătate. Cum recunoaștem alcoolismul și cum se tratează

Sfat de sănătate. Cum recunoaștem alcoolismul și cum se tratează

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:27 27 Feb 2020 Modificat la 10:27 27 Feb 2020
o_1e22rg8d11c1agaa1j5r1mgd1v0eb.jpg
Sursa foto: Antena 3

Iată cum facem diferenţa dintre alcoolism şi 1-2 pahare în plus de alcool. "Discutăm de intoxicaţie acută alcoolică atunci când cantitatea de alcool pe care o persoană o ingeră va determina o serie de manifestări neurologice caracterizate prin pierderea controlului asupra unor funcţii, cum ar fi funcţia motorie, deci nu mai pot să se deplaseze într-un stil normal, încep să aibă anumite dezechilibre, se exprimă mai greu şi încep să perceapă realitatea mai dificil. Dacă această cantitate de alcool se acumulează la nivelul creierului, atunci se ajunge la comă sau putem vorbi chiar de deces, mai ales la persoane care nu sunt obişnuite sau atunci când cinva consumă o cantitate mare de alcool într-o perioadă scurtă de timp", a explicat medicul Radu Țincu.

De asemenea, poate apărea hepatită acută sau pancreatită acută, după un consum exagerat de alcool. Nu în ultimul rând, o cantitate imensă de alcool poate da tulburări de ritm cardiac asociate cu o moarte subită. 

"Vorbim de alcoolism atunci când devenim dependenţi şi nu putem să stăm o zi fără să bem alcool. Dacă în această situaţie apare şi sevrajul, atunci putem să vorbim de alcoolism. Semnele sevrajului sunt o stare generală proastă, dureri musculare, oboseală, tremur şi ei nu îşi mai pot desfăşura activitatea cotidiană normală în absenţa alcoolului", a mai spus medicul.

Alcoolismul nu se poate vindeca decât la spital şi în grija medicilor care se ocupă de dezintoxicare. Sfatul specialiştilor e ca după o cură de dezintoxicare să nu mai bem alcool niciodată, pentru că acea moleculă pe care o introduci în organism poate declanşa adicţia pe care ai avut-o până atunci.

Sfat de Sănătate. Cum recunoaștem alcoolismul și cum se tratează

×
x close