Din peste 30 de ţări europene, România se află pe locul 26 în ceea ce priveşte acoperirea nevoilor de îngrijire medicală ale pacienţilor conform raportului Comisiei Europene, OECD Health Data 2014 . Mai bine de 15% dintre pacienţii intervievaţi au răspuns că nu au avut acces la îngrijirea medicală corespunzătoare, în condiţiile în care la nivel european mai puţin de 10% dintre pacienţi au susţinut acelaşi lucru.
Conform raportului, pe primele locuri în acest clasament se află ţări precum Austria, Olanda sau Slovenia unde mai puţin de 5% dintre cei intervievaţi au declarat lipsa accesului la îngrijiri medicale. La polul opus, România se află pe ultimele locuri alături de Letonia, Bulgaria şi Polonia.
,,Datele incluse în raportul Comisiei Europene subliniază realitatea cu care pacienţii români se confruntă în fiecare zi, diferenţa foarte mare între nevoile lor de îngrijire medicală şi bugetul alocat de autorităţi. Numai în ceea ce priveşte accesul la tratament ajungem la o diferenţă de 1,25 miliarde lei care se traduce printr-un număr mare de pacienţi care nu sunt trataţi conform cu standardele europene actuale.
Sistemul de sănătate românesc are nevoie de o finanţare corectă, care să pornească de la realitatea din spitale şi de la nevoile pacienţilor”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Pentru analiza gradului de acoperire a nevoilor pacienţilor s-au luat în considerare parametri precum costurile mari, perioadele foarte lungi de aşteptare, distanţa mare până la prima unitate care poate oferi îngrijiri medicale, aceştia fiind corelaţi cu nivelul coplăţii sau al serviciilor acoperite de asigurarea de sănătate.
,,În acest moment, România alocă 4% din PIB sănătăţii. Este un buget cu 0,2 puncte procentuale mai mic decât cel alocat în anul 2014 şi cu 2,5 puncte procentuale mai mic decât media europeană. Este un decalaj considerabil şi greu de echilibrat în condiţiile în care nevoile de tratament ale românilor au crescut cu 20% în ultimii trei ani şi sunt în continuă creştere, în timp ce bugetul alocat sănătăţii, ca procent din PIB, este în scădere.
Sistemul de sănătate românesc are nevoie de o finanţare de cel puţin 6% din PIB pentru ca pacienţii români să poată avea acces la servicii medicale în condiţii similare cu cele ale celorlalţi pacienţi europeni”, a adăugat Dan Zaharescu.