Antena 3 CNN Life Sănătate Raed Arafat, mesaj pentru protestatari: "Cei care urlă și nu le plac măsurile să ne spună cum văd ei treaba"

Raed Arafat, mesaj pentru protestatari: "Cei care urlă și nu le plac măsurile să ne spună cum văd ei treaba"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:07 29 Mar 2021 Modificat la 22:13 29 Mar 2021
Raed Arafat, mesaj pentru protestatari: "Cei care urlă și nu le plac măsurile să ne spună cum văd ei treaba"
Sursa foto: Hepta

Declaraţia vine în contextul în care în mai multe orașe din țara oamenii au ieșit în stradă sfidând măsurile impuse de autorități privind pandemia cu COVID-19.

„Cei care urlă și nu le plac măsurile să ne spună cum văd ei treaba. Infecțiile cresc în mare parte din județe, cu excepția Timișului, care luni a avut o ușoară scădere, potrivit lui Raed Arafat. Totodată, acesta nu exclude ca Bucureștiul să ajungă, în câteva zile, la o rată de infectare de 7,5 la mie.

Noi sfătuim să fie multă lume la telemuncă, ca să protejăm transportul public. La DSU oamenii muncesc la distanță, alții vin la 6.30, alții vin după. Împreună putem să decalăm și să facem acest efort, să reducem aglomerația în momentele cheie”, a menționat șeful DSU, Raed Arafat.

„Cei care urlă că nu vor măsuri să înțeleagă”

Acesta a dat ca exemplu ziua de duminică, când au fost 52 de pacienți intubați confirmați în unitățile de primiri urgență din țară:

„Dacă continuă lumea să vină, să se îmbolnăvească, se blochează spitale. Cei care urlă că nu vor măsuri să înțeleagă”.

Întrebat ce este diferit acum față de luna noiembrie, șeful DSU a răspuns că noul val a pornit cu secțiile ATI mai pline decât în noiembrie, când erau 400-500 de bolnavi, iar acum au fost mai mult de 900 de pacienți.

S-a schimbat și modul în care vin oamenii la spital, deoarece acum vin mai târziu, cu forme mai grave: „asta înseamnă că stăm acasă, ascultăm de unii și de alții și sunăm la 112 când ne e rău. Cei care ajung au nevoie de internare neapărat", a spus Raed Arafat la Digi24.

"Măsurile sunt temporare până avem o scădere"

Arafat a adăugat că oamenii trebuie să înțeleagă faptul că măsurile sunt temporare, adoptate „poate pe 4-5 săptămâni, până vedem o scădere”.

Întrebat când se vor vedea rezultatele în București și Ilfov, Arafat a răspuns că speră să se vadă o încetinire în 3-4 săptămâni.

„Dacă vine lumea la vaccinare, acesta poate fi ultimul hop”, a spus Arafat.

În final, întrebat ce le transmite celor care au ieșit în stradă, șeful DSU a spus: „să fie atenți de unde își iau informația și să se gândească la faptul că au bătrânii lor, rudele lor cu care pot ajunge mâine la spital. Să înțeleagă că orice rudă a lor poate fi mâine victima acestui virus”.

×
Etichete: Raed Arafat
x close