Antena 3 CNN Life Sănătate Proiect inedit pentru pacienți. Parc dedicat vindecării bolnavilor, la Spitalul Municipal Făgăraş

Proiect inedit pentru pacienți. Parc dedicat vindecării bolnavilor, la Spitalul Municipal Făgăraş

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:47 07 Sep 2021 Modificat la 11:20 07 Sep 2021
Screen Shot 2021-09-07 at 10.46.49

Inţiativa aparţine unei doctoriţe, în vârstă de 38 de ani, care s-a dedicat de-a lungul timpului pacienţilor şi îşi doreşte ca bolnavii să fie trataţi într-un mediu cât mai plăcut. 
Şi nu este primul proiect de acest fel pornit de medic.

La 38 de ani, Iulia Moroșanu este șef de secție la Neurologie la Spitalul Municipal Făgăraș. În 3 ani s-a implicat în mai multe proiecte care au ca scop creșterea calității îngrijirii pacienților. Acum are o nouă misiune. Doctoriţa vrea să amenajeze cel mai frumos parc unde pacienţii se pot recreea.

”Consider că natura și frumosul sunt în strânsă legătură cu starea emoțională și starea psihică a pacientului, s-a observat că starea psihică bună influențează procesul de vindecare organică.

Profit de faptul că avem o curte atât de generoasă cu un spatiu atât de întins și de frumos și am zis că ar fi păcat să nu facem așa ceva. Parcul este dedicat şi medicilor care au nevoie de un loc unde să se relaxeze, în linişte” a spus Iulia Moroșanu, șef secție Neurologie.

”Am văzut la medicii chirugi după ore de operații au nevoie de a se ridica la un geam cât de mic să vadă o iarbă, un copac și mi-am pus întrebarea de ce poate așa am fost făcuți să fim în legătură cu natura” a mai adăugat medicul.

Tot la iniţiativa doctoriţei, secţia de Pediatrie a spitalului a fost renovată, iar pe pereţi au fost pictate personaje din desene animate, pentru a crea un cadru cât mai plăcut pentru cei mici. Ca parcul din curtea Spitalului Municipal Făgăraș să devină realitate, medicul are nevoie de ajutorul cetăţenilor. Locuitorii din Făgăraş pot vota proiectul pe site-ul Primăriei.

 

 

×
Etichete: spital pacienti
TOP articole
x close