Antena 3 CNN Life Sănătate Profesorul Benedek Imre, acuzaţii grave în cazul morţii fratelui său la ATI Mureş: "Era legat de pat și-i implora să-i dea drumul - avem filmare"

Profesorul Benedek Imre, acuzaţii grave în cazul morţii fratelui său la ATI Mureş: "Era legat de pat și-i implora să-i dea drumul - avem filmare"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 21:43 09 Mar 2021 Modificat la 22:47 10 Mar 2021
o_1f0c85mo7145r1eg8kga1pmt1bipb.jpg

Profesorul universitar Benedek Istvan, coordonator al Secției Clinice de Hematologie și Transplant Medular a Spitalului Clinic Județean, profesor universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Univeristății de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, a murit la 1 septembrie, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Familia a lansat acuzații grave la adresa celor care l-au tratat

"Fratele meu a fost legat de pat și este real că familia posedă un film în care se vede că fratele meu vorbește coerent, expune părerea și roagă să fie dezlegat. Acest lucru nu se întâmplă. Noi acest film nu-l vom difuza pentru că este sentimental foarte greu de acceptat.

Însă, este o anchetă în derulare, anchetă penală de aceea nici nu aș putea să vă deslușesc prea multe.

Am pierdut un om care a făcut primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, care a făcut o clinică de Hematologie și fratele lui, adică subsemnatul, o clinică de cardiologie internațională. Am pierdut un om pentru noi și pentru țară foarte valoros.

"Nu trebuie să dăm vina pe sistemul sanitar, trebuie să scuturăm nişte oameni"

"Nu nu trebuie să dăm în sistemul medical trebuie să scuturăm niște oameni pentru că sistemul medical are bani suficienți, are specialiști buni, are dotări dar până când politicul nu ia caz despre aceşti domn care conduc și care prin birocrația, omoară dorința de a face bine cum am făcut eu cu fratele meu, pentru cetățeanul român care este cetățean european nu merge", a spus profesorul universitar doctor Benedek Imre, fratele lui Benedek István, la Antena 3.

Doctorul Benedek István a murit după ce s-a infectat în spital cu COVID-19

În luna august, la secția clinică de Hematologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mureş au fost depistate pozitiv cu coronavirus 11 cadre medicale, printre care şi doctorul Benedek István. Acesta a fost internat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş unde a urmat un tratament. Conducerea spitalului a făcut anunţul că marţi medicul s-a stins din viaţă. Urma să împlinească 72 de ani în luna octombrie.

Benedek Istvan este medicul care a realizat primul transplant de măduvă din România. Se întâmpla în luna septembrie 2001, iar în 2003 a efectuat primele transplanturi la bolnavi cu leucemie acută.

Sub conducerea sa, în calitate de şef al Secţiei Clinice de Hematologie a Spitalului de Urgenţă Mureş, a fost înfiinţat în 2001, Compartimentul de Transplant Medular. Aici s-au efectuat operaţii de transplant autolog cât şi alogen pentru leucemii acute, boala Hodgkin, limfom malign non-Hodgkin, mielom multiplu, leucemie limfatică cronică, leucemie granulocitară cronică, scleroză multiplă şi boli autoimune.

În luna august 2013, la Târgu Mureş a realizat şi primul transplant alogen de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit.

În 1999, Benedek Istvan a fost cel care a pus bazele Centrului de Transplant de măduvă din Târgu Mureș – insituție medicală care este membru în Comisia Europeană de Transplant Medular din 2002.


 

×
x close