De Ziua Internaţională a Stângacilor, neurologul Vlad Ciurea a acordat un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 în care a vorbit despre ce îi diferenţiază pe stângaci de dreptaci.
El a explicat că, în mare, nu sunt diferenţe majore, doar faptul că la nivelul creierului comenzile sunt inversate.
Sfatul profesorului Vlad Ciurea pentru dezvoltarea emisferelor cerebrale
Abilitatea de a fi ambidextru, de a folosi la fel de eficient ambele mâini, este în opinia neurologului, una dintre cele mai importante. El propune un exerciţiu prin care să ne sporim această capacitate care duce şi la dezvoltarea inteligenţei şi motricităţii.
"Încercați de multe ori să faceți cât mai multe gesturi cu mâna stângă, că să dezvoltați emisfera dreaptă.
De exemplu să vă spălaţi pe dinţi. Lucrurile sunt foarte, foarte interesante, pentru că aceste gesturi mici pe care le facem - fie cu stânga, fie cu dreapta - dezvoltă emisferele cerebrale, deci dezvoltă acele luminițe care pornesc neuronii, care pornesc activitatea noastră cerebrală.
Devenim mai rapizi, mai deștepți și mai interesați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. ", a explicat Vlad Ciurea.