Atunci când vremea se răceşte, iar zilele se scurtează, unele persoane se pot confrunta cu astenie de toamnă.
Toamna, odată cu scăderea temperaturilor şi cu scăderea orelor de lumină solară, este posibil ca unii dintre noi să simţim oboseală, epuizare, dar şi lipsa poftei de mâncare.
Ce este astenia de toamnă
Considerată şi un tip de depresie uşoară, astenia de toamnă apare odată cu venirea sezonului rece.
Astenia de toamnă se manifestă, în primul rând, prin lipsa energiei, însoţită de o stare permanentă de tristeţe.
În lunile de toamnă, astenia nu dispare ușor și afectează psihicul, de aceea trebuie luate masuri. Sistemul imunitar se slăbește și pot apărea stări de insomnie, depresie, lipsa de concentrare, dar și fluctuații ale apetitului.
În ceea ce priveşte diagnosticul, acesta se pune în momentul în care aceste simptome apar trei sezoane la rând.
Astenia de toamnă poate afecta toate categoriile de vârstă. Cel mai adesea, persoanele care trăiesc în zone cu climă rece sunt mai afectate de aceasta. Urmează femeile, dar și persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 55 de ani.
Simptome astenie de toamnă
De cele mai multe ori, această astenie de toamnă sau depresie uşoară se manifestă prin prezenţa mai multor simptome, printre care: stări de tristeţe, apatie, anxietate, tulburări ale somnului, irascibilitate sau lipsa poftei de mâncare.
Un studiu publicat de PubMed a completat lista de simptome ale asteniei de toamnă, iar printre acestea se află şi pierderea energiei şi a abilităţii de concentrare în timpul după-amiezii, pierderea interesului pentru muncă, dar şi mişcări lente ale corpului.
Prof. Dr. Vlad Ciurea: "Dulciurile nu ajută în lupta cu astenia de toamnă"
Prof. Dr. Vlad Ciurea, profesor emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" a explicat, în cadrul unui interviu pentru Digi24, cum apare astenia de toamnă, care sunt simptomele acesteia, dar şi prin ce modalităţi putem combate această afecţiune.
Medicul neurochirurg mai spune că expunerea la lumina solară este indicată, la fel şi ieşirile în aer liber, atunci când simptomele asteniei sunt persistente.
"Ca să învingem această astenie avem nevoie de aer, de apă cât mai curată, de lumină. Când prindem o pată de lumină să ieşim din casă. Să consumăm mâncare cât mai uşoară şi cât mai fiziologică pentru organismul nostru.", a spus medicul.
Ne place să ciugulim câte un dulce atunci când avem stări anxioase, însă medicul neurochirurg nu recomandă consumul de zahăr întrucât simptomele asteniei nu pot fi combătute cu acest ingredient alimentar.
"Se poate învinge această astenie. Dulciurile nu ajută în lupta cu astenia de toamnă. Din contră, zahărul este un drog şi un inamic al corpului din toate punctele de vedere. S-a constatat că în toate perioadele de stres şi burnout, consumul de zahăr creşte. Putem înlocui zahărul cu miere sau să mâncăm fructe pentru că au zahăr suficient pentru organism.
Suplimentele alimentare sunt indicate, pentru că ne aduc suport de vitamina B, D şi A.", a mai recomandat prof. univ. dr. Vlad Ciurea.
Băutura care îți ia oboseala se consumă prudent, este la îndemâna oricui, iar vara, mai ales, trebuie să fim atenți să nu depășim o anumită cantitate..
Vinul roșu, căci despre el este vorba, ne poate ajuta să scăpăm de oboseală, cu condiția să fie consumat ocazional și în cantități mici, spune prof. dr. Vlad Ciurea.
”Vinul roșu este bun când ești foarte obosit. Poți să bei un pahar de vin roșu când ești obosit și imediat îți ia oboseala.
Altfel, vinul sau șprițul se bea cu măsură, de digestie și de plăcere, nu bei ca să te intoxici”, a recomandat prof. univ. dr. Vlad Ciurea, medic neurochirurg, la emisiunea Punctul de întâlnire de la Antena 3.
Creierul, această "bijuterie" cum o numeşte cunoscutul profesor Vlad Ciurea, are nevoie de hrană bună, de calitate pentru a funcţiona optim.
Există cinci alimente sau categorii de alimente care ne ajută să punem creierul în funcţiune mai bine, spune renumitul neurochirurg.
Creierul are nevoie, aşadar, de grăsimi bune, de proteine de calitate, dar şi de un anumit condiment, cum ar fi usturoiul, pe care îl folosim adesea în bucătărie, fără să ştim, de cele mai multe ori, că ne pune "bijuteria" în funcţiune.
Ciocolata, ca și cafeaua sau ceaiul verde, este bună pentru creier, spune prof. dr. Vlad Ciurea, însă trebuie atenție la sortimentul ales.
Cu alte cuvinte, nu orice ciocolată face bine la creier, chiar dacă celula nervoasă acceptă cu plăcere dulcele.
Renumitul neurochirurg Vlad Ciurea explică faptul că cea mai bună ciocolată pentru creier este cea amăruie, care este și naturală și are puțin zahăr.