Rinichii și ficatul au fost duse de medici la Institutul Clinic Fundeni, iar inima va ajunge la un bolnav din Serbia, conform deciziei luate de specialiștii de la Eurotransplant.
”Pacienta donatoare, o femeie de 44 de ani, a fost îngrijită în Spitalul Universitar de Urgență București, având un avevrism cerebral rupt, iar în cursul zilei de ieri s-au întrunit condițiile pentru a putea fi realizată prelevarea organelor. Astfel, în pragul Sărbătorilor de Iarnă trei bolnavi au primit o nouă șansă la viață și mulțumim foarte mult familiei donatoarei care a înțeles importanța donării de organe în scopul salvării altor vieți. Este un gest nobil pe care l-au făcut în preajma Sfintei Sărbători a Crăciunului și apreciem decizia dumnealor. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate.
Acesta este a doua prelevare de organe realizată în luna decembrie la Spitalul Universitar de Urgență București. În urma cu 10 zile de la un pacient victimă a unui accident rutier echipa medicală a prelevat rinichii, ficatul și corneea. Organele prelevate au ajuns la patru bolnavi, care au primit, astfel, o nouă șansă la viață. Spitalul Universitar de Urgență București este un membru activ în cadrul Programului Național de Transplant alături de alte spitale din România acreditate pentru activitatea de recoltare de organe de la pacienții aflați în moarte cerebrală, se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar de Urgență București.