Antena 3 CNN Life Sănătate Peste 700 de medicamente, interzise în România

Peste 700 de medicamente, interzise în România

<1 minut de citit Publicat la 20:43 29 Iul 2015 Modificat la 20:43 29 Iul 2015
medicamente.jpg
Medicamente pentru hipertensiune, ulcer şi tractul digestiv, Alzeimer şi medicamente pentru bolile inimii au fost interzise în Europa. 700 de medicamente în Europa, dintre care 14 şi în România. Motivul: studiile pe aceste medicamente au fost făcute în India şi sunt suspiciuni ca ar avea prea multe efecte secundare. Însă, în România, interdicţia nu a ajuns şi în farmacii.

Deşi în ţările europene medicamentele au început să dispară de pe rafturile farmaciilor, în România, anunţul a fost făcut după ce echipa Observator a cerut informaţii.

Farmaciştii avertizează pacienţii că interzicerea acestor medicamente le-ar putea cauza probleme de sănătate

Pentru pacienţi, însă, întrebarea cea mare este dacă vor plăti mai mult pentru medicamente.

Cât despre pierderile pe care companiile farmaceutice le vor înregistra sau calitatea medicamentelor interzise, nimeni nu spune nimic. Principalii jucători de pe piaţă, afectaţi direct, au refuzat să facă vreun comentariu public.

×
x close