Antena 3 CNN Life Sănătate Pericolul unui ficat gras. Medic: "Poate avem steatoză, dar nu ştim dacă nu ne-am făcut o ecografie"

Pericolul unui ficat gras. Medic: "Poate avem steatoză, dar nu ştim dacă nu ne-am făcut o ecografie"

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 09:57 13 Mai 2021 Modificat la 09:57 13 Mai 2021
Pericolul unui ficat gras. Medic: "Poate avem steatoză, dar nu ştim dacă nu ne-am făcut o ecografie"

Ce este steatoza hepatică

"Ne referim la îngrăşarea ficatului. În sens strict ştiinţific, reprezintă o concentaţie mai mare de grăsimi în ficat, după modelul ficatului de gâscă sau de raţă pe care îl mâncăm. Este mult mai bun dacă este gras, dar numai pentru a fi mâncat. Pentru noi, dacă concetraţia de grăsimi în ficat depăşeşte o anumită limită, acest lucru se traduce prin nişte analize modificate. 

Cum ne dăm seama că avem ficat gras

De pildă, ecografia, pentru că ecografia este o tehnică foarte bună de investigaţie, este ieftină şi disponibilă. Mai toată lumea are posibilitatea astăzi să îşi facă o ecografie şi să aflăm dacă avem un ficat gras. De pildă, omul poate să îţi spună că e mai obosit. Cine nu este obosit astăzi, dar dacă ai şi ficat gras şi spui că eşti mai obosit, doctorul îţi va spune că de la ficatul gras. Sau dormi mai prost, e, de la asta e. Sau ai gust amar. Transformarea aceasta a grăsimii, în popor se spune că grăsimea râncezeşte. Ceva asemănător se întâmplă şi cu grăsimea depusă în ficat, ceea ce rezultă acolo este într-adevăr toxic şi distructiv pentru celulele din ficat.  

Pericolul unui ficat gras

Acolo avem nişte celule care trebuie să lucreze, hepatocitele, celulele hepatice şi alte tipuri de celule. El trebuie să lucreze. Dacă le intoxici cu aceşti produşi ai grăsimilor oxidate, ele suferă şi unele dintre ele încep să moară. Dacă mor într-un număr foarte mare, ele declanşează o reacţie de protecţie, de apărare a organismului care nu va putea să corecteze nimic această reacţie de apărare, pentru că, depunerea de grăsime va continua şi râncezirea grăsimii va continua şi distrugerea celulelor din ficat va continua.

Va duce în timp de ani de zile la distrugerea tot mai accelerată a ficatului într-un proces de hepatită. Este o hepatită care se regăseşte împreună cu steatoza, deci noi o numim steato-hepatită. 

1 din 10 oameni are steatoză hepatică

Evoluţia, după ani de zile netratată, a steato-hepatitei este către ciroză.  O stare de insuficienţă hepatică, care în cele din urmă duce la moarte. Asta se întâmplă mai rar, cam la 1 din 10 pacienţi care au steatoză hepatică. Cam 1 din 5, 1 din 10 oameni au steatoză hepatică, numai că poate avem steatoză, dar nu ştim dacă nu ne-am făcut o ecografie. 

Ficatul gras, asociat cu obezitatea

Se asociază cu obezitatea, se asociază cu un anumit tip de diabet, se asociază cu hipertensiunea. Există iarăşi o denumire medicală, care le bagă pe toate ca într-o căciulă. Se numeşte sindromul metabolic. Dacă ai burta foarte mare, e mai rău decât dacă ai coapsele foarte groase.

Grăsimea abdominală, periculoasă pentru organism

Grăsimea abdominală e dăunătoare. Nu este singura explicaţie. Există şi oameni care au anomalii are metabolisumului grăsimilor şi aceste grăsimi care merg pe căi anormale şi ele sunt depozitate, stocate de organism peste tot. Sub piele, la nivelul burţii, în pancreas sau în ficat. 

Cum se poate preveni steatoza hepatică, aflaţi din materialul video de mai sus.

×
x close