Medicamentul care e folosit pentru slăbire, deşi este destinat doar pacienţilor cu diabet, nu a dispărut de pe piaţă. Cei care au făcut stocuri îl vând acum la negru pe internet. Folosirea lui fără supraveghere medicală este însă periculoasă.
Celebrul medicament Ozempic mai poate fi vândut în România până la data de 30 septembrie, potrivit Ministerului Sănătăţii. Măsura a fost luată pentru a fi epuizate stocurile rămase în depozite. Astfel, de la 1 octombrie pacienţii cu diabet tip 2 nu vor mai găsi acest tratamente în farmacii, însă au câteva alternative. Medicamentul utilizat de ani buni şi de cei care vor să slăbească este în continuare la mare căutare pe reţelele sociale.
Medicamentul dedicat pacienţilor cu diabet tip 2 trebuia să fie retras din ţară de la 1 august 2024, din motive comerciale. Odată ce au aflat vestea pacienţii dar şi cei care vor să slăbească au început să-l caute cu diesperare pe grupurile din mediul online.
„După 3 luni de zile am pus dublu sau triplu la loc”
Elena de pildă a ajuns la medic după ce luat diverse tratamente fără prescripţie medicală.
„Nu au dat niciun rezultat. Am slăbit la termen de o săptămână jumătate - două. Am slăbit începând de la 3 până la 7 kg, dar după 3 luni de zile am pus dublu sau triplu la loc”, a povestit ea, la Antena 3 CNN.
Îngrijoraţi sunt şi specialiştii mai ales că în mediul online pot fi vândute diverse medicamente contrafăcute.
„Pot fi reacţii digestive, pot fi tot felul de alergii, depinde ce substanţe sunt în acele produse, greu de apreciat, însă cele mai grave pot fi reacţiile pancreatice, reacţiile digestive.”, explică medicul Anca Pantea Stoian, de la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice "N.C. Paulescu".
„Din păcate sunt multe persoane care apelează la variante care au fost retrase de pe piaţă din Uniunea Europeană. Vorbim de variante din clasa amfetaminelor care aveau o lună două un efect de reducere a apetitului, scădere în greutate, dar erau şi cu risc foarte mare fiind clasa amfetaminelor.”, a precizat Beatrice Speteanu, farmacist.
„Administrarea zilnică este absolut impotantă în cazul de faţă”
Cei care au diabet tip 2 mai pot găsi medicamentul în farmacii. Însă nu pentru mult timp. Medicamentul dedicat pacienţilor cu diabet tip 2 va mai putea fi comercializat în ţara noastră până la data de 30 septembrie, astfel încât să fie epuizate toate stocurile din depozite. De la 1 octombrie, pacienţii care se tratează cu acest medicament vor avea la dispoziţie câteva altenative terapeutice.
Potrivit medicilor, tratamentele alternative disponibile sub formă de tablete au aceeaşi siguranţă şi eficacitate ca şi cele injectabile.
„Administrarea zilnică este absolut impotantă în cazul de faţă. Nu putem discontinua, o zi să se administreze şi trei nu. În schimb forma injectabilă avea modalitatea de administrare săptămânală, injectabil subcutanat.”, a mai precizat Anca Pantea Stoian.
Confiorm specialiştilor, în următoarele luni România ar putea avea cel puțin două molecule noi dedicate obezităţii.