OMS şi-a exprimat entuziasmul faţă de potenţialul pe care îl deţine AI, însă a precizat că are anumite îngrijorări legate de felul în care inteligenţa artificială va fi folosită pentru a îmbunătăţi accesul la informaţii din sectorul sănătăţii, în calitatea sa de instrument care sprijină deciziile medicale şi care ameliorează serviciile de diagnosticare, potrivit Reuters.
OMS a precizat într-un comunicat că datele utilizate pentru a "antrena" AI ar putea fi părtinitoare şi generează informaţii înşelătoare sau inexacte, iar modelele cibernetice ar putea fi utilizate în mod eronat pentru a genera dezinformare.
Este imperativ să se evalueze riscurile privind utilizarea instrumentelor de tip 'modele de mare limbaj generat' (LLM), precum ChatGPT, pentru a proteja şi a promova bunăstarea oamenilor şi pentru a apăra sănătatea publică, au declarat reprezentanţii acestei agenţii specializate din cadrul ONU.
Avertizarea emisă de OMS intervine într-o perioadă în care aplicaţiile bazate pe inteligenţa artificială au câştigat rapid în popularitate, evidenţiind o tehnologie care ar putea schimba complet modul în care funcţionează afacerile şi societatea, scrie Agerpres.