Antena 3 CNN Life Sănătate Un obicei pe care mulți români îl au la muncă le afectează sănătatea mintală. Avertismentul unui ministru de la Madrid

Un obicei pe care mulți români îl au la muncă le afectează sănătatea mintală. Avertismentul unui ministru de la Madrid

O practică a multor români activi în câmpul muncii reprezintă un risc pentru sănătatea mintală.

mental institution
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Mar 2024   •   10:59

Disputa în jurul acestui subiect s-a reaprins în Spania, unde ministrul Muncii, Yolanda Diaz, a fost intens criticată după ce a calificat drept "nebunie" obiceiul țării de a ține restaurantele deschise până la ore târzii ale nopții. 

"O țară cu restaurante deschise la ora unu dimineața nu este rezonabilă. Este o nebunie să continuăm să prelungim orele de lucru până târziu în noapte", a spus Diaz.

Partidul Popular, aflat în opoziție, și asociațiile de oamenilor afaceri au reacționat rapid.

Isabel Diaz Ayuso, șefa regiunii Madrid și un critic acerb al guvernului central, i-a acuzat pe cei din guvern că vor să-i țină pe oameni în case.

"Spania are cea mai bună viață de noapte din lume, cu străzi pline de viață și libertate. Și asta oferă și locuri de muncă. Ei (cei din guvern) vor să fim puritani, materialiști, socialiști, fără suflet, fără lumină și fără restaurante, pentru că așa au ei chef", a spus Ayuso, a cărei carieră politică a fost impulsionată, în parte, de insistența sa de a menține deschise barurile și restaurantele din Madrid în timpul pandemiei. 

Spain by Night, o federație care reprezintă grupurile de agrement și divertisment, a subliniat că viața de noapte a țării este o atracție turistică.

Opoziția și patronii din turism au protestat după declarațiile ministrului spaniol al Muncii

"Respingem orice propunere care pune sub semnul întrebării stilul de viață spaniol, care ne distinge și ne diferențiază pe piața turismului", a transmis organizația într-un comunicat.

În centrul disputei se află controversa de lungă durată privind ziua de lucru a spaniolilor, a cărei durată se poate prelungi până la 11 ore.

Asta face ca mulți dintre lucrătorii țării să ia cina în timp ce alții din Europa se duc la culcare, notează presa internațională.

În 2016, Partidul Popular a promis că va face eforturi pentru a scurta ziua de lucru și pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată.

Însă după declarațiile ministrului Muncii, politicienii formațiunii s-au numărat printre cei mai virulenți critici ai Yolandei Diaz.

Ministru spaniol: "Turele de muncă după ora 22 implică riscuri pentru sănătatea mintală"

"Când se laudă cu viața de noapte, președinta regiunii Madrid uită că turele de după ora 22.00 sunt ture de noapte și, ca atare, comportă anumite riscuri, cum ar fi cele legate de sănătatea mintală", a argumentat ministrul spaniol.

"Haideți să încetăm să mai banalizăm aceste chestiuni, care sunt foarte grave pentru viețile bărbaților și femeilor care muncesc în țara noastră", a continuat ea.

Diaz a arătat că persoanele care lucrează după ora 22.00 trebuie să fie compensate și că inspecțiile de muncă efectuate până în prezent au sugerat că există loc pentru îmbunătățiri în ceea ce privește condițiile pentru lucrătorii din restaurante.

La începutul acestui an, ministrul spaniol a lansat negocieri cu sindicatele și cu asociațiile de afaceri, în tentativa de a reduce săptămâna legală de lucru de la 40 de ore la 37,5 ore, fără nicio pierdere de salariu.

Măsura ar putea avea impact asupra unui număr de până la 12 milioane de lucrători din Spania, potrivit guvernului de la Madrid.

Sursa: The Guardian

×
Parteneri
x close