Sume exorbitante sunt decontate pentru cazarea bolnavilor de spitalele din România din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). O noapte petrecută într-un spital din România a ajuns să coste şi de cinci ori mai mult decât cazarea într-o cameră de lux într-un hotel de cinci stele. Preţurile exorbitante se referă la găzduirea bolnavilor într-un salon cu 4-6 locuri, cu acces la o baie comună.
Un decont de cheltuieli pentru un asigurat care a stat trei zile la Spitalul Militar de Urgenţă din Galaţi relevă că unitatea a încasat de la CNAS 3.146,5 lei. Din această sumă, doar 255,2 lei reprezintă medicamentele, hrana, investigaţiile şi manopera medicală, în vreme ce simpla cazare într-un pat dintr-un salon din secţia ORL costă 2.891,3 lei, adică 963,8 lei pe noapte, potrivit adevarul.ro.
Interesant este că la hotelurile de cinci stele un pat este şi de cinci ori mai ieftin decât un pat de spital. La Hotelul Intercontinental din Bucureşti, o cameră dublă costă 190 de euro pe noapte (892 lei), adică 95 de euro (circa 446 lei) pentru un pat, respectiv la jumătate faţă de cazarea la Spitalul Militar din Galaţi. Se poate şi mai ieftin. La Hotelul Predeal Comfort Suites (tot de cinci stele) o cameră dublă costă 82 de euro pe noapte, adică 41 de euro pe pat (circa 190 de lei pe noapte), respectiv de aproape cinci ori mai ieftin decât un pat în spitalul de la Galaţi.