Lucy Crossley avea un job de vis și se pregătea să se căsătorească în momentul în care a primit un diagnostic crunt. Totul o pornit de la o banală iritație.
În iunie 2013, Lucy Crossley și logodnicul ei, Liam, se pregăteau pentru un viitor strălucit împreună. Ea începuse să lucreze la o companie de lenjerie, el era un antrenor de fitness cu tot mai mulți clienți care îi căutau serviciile. Cei doi tineri din Leeds se pregăteau de nuntă, când Lucy a început să aibă o mâncărime ciudată pe tot corpul, potrivit dailymail.co.uk. Femeia a crezut că a fost mușcată de ceva, însă nu a găsit nicio urmă pe piele.
„Era în Londra, făcea un training pentru noul job, și m-a sunat să îmi spună ce a pățit. Nu era genul care să se plângă din orice, așa că mi-am dat seama că lucrurile sunt grave”, a povestit Liam.
Lucy a mers la un centru medical, unde a fost diagnosticată cu scabie (o boală de piele contagioasă, cauzată de mușcăturile de acarieni) și a primit o loțiune care să îi calmeze mâncărimile.
„În prima săptămână de la întoarcerea ei, se scărpina atât de tare, încât îi dădea sângele. A mers la medicul de familie, care i-a prescris anhistaminice, gândindu-se că iritația este o alergie”, își amintește Liam.
În realitate, însă, Lucy nu avea nici scabie, nici alergie. După investigații amănunțite, medicii au descoperit o tumoare în ductul biliar.
Continuarea, pe unica.ro.