Antena 3 CNN Life Sănătate O bacterie de temut se propagă în spitalele din întreaga lume. Cercetătorii avertizează: „Nu poate fi controlată de niciun medicament existent pe piață”

O bacterie de temut se propagă în spitalele din întreaga lume. Cercetătorii avertizează: „Nu poate fi controlată de niciun medicament existent pe piață”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:47 05 Sep 2018 Modificat la 12:47 05 Sep 2018
o_1cmki1noc8862uodql1tqpc068.jpg
Foto: pixabay.com

O bacterie capabilă să provoace infecţii grave se propagă fără a fi detectată în spitalele din întreaga lume, au avertizat oamenii de ştiinţă australieni.

Cercetătorii de la Universitatea din Melbourne a descoperit trei variante ale acestei bacterii multirezistente în eşantioane prelevate din zece ţări - printre acestea numărându-se şi tulpini din Europa - care nu pot fi controlate într-o manieră fiabilă cu niciun medicament existent în prezent pe piaţă, relatează AFP.

Bacteria (S. epidermidis) este prezentă în mod natural pe piele. Însă, varietatea bacteriei rezistente la antibiotice infectează cel mai frecvent pacienţii vârstnici, pe cei cu sistemul imunitar slăbit sau persoane cu dispozitive implantate, precum catetere, valve cardiace şi proteze articulare.

Bacteria, un stafilococ alb numit Staphylococcus epidermidis, este înrudită cu stafilococul auriu (Staphylococcus aureus) rezistent la antibioticul meticilină (MRSA), mai cunoscut şi mai de temut.
 

×
x close