Antena 3 CNN Life Sănătate Noapte de foc la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Ambulanţele, la coadă în curte, 99% dintre pacienți, nevaccinați

Noapte de foc la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Ambulanţele, la coadă în curte, 99% dintre pacienți, nevaccinați

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 11:21 25 Sep 2021 Modificat la 11:31 25 Sep 2021
bb

Managerul a spus că situaţia este una dificilă, adăugând că a constatat ”cu dezamăgire” că 99% dintre pacienţii care ajung în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi provin din rândul persoanelor nevaccinate.

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează aproape de capacitatea maximă, paturile din cele două secţii de terapie intensivă din cadrul unităţii fiind în permanenţă ocupate.

”În curtea spitalului au puteau fi observate ambulante și autospeciale ISU care așteptau, monitorizând permanent pacienții, consultul de specialitate în cadrul spitalului nostru.  Până la ora 01.05, în data de 24 spre 25.09.2021 au fost consultați peste 80 de pacienți, iar jumătate dintre aceștia au necesitat internare și inițierea tratamentului de specialitate.

Am fost alături de colegii mei din spital, atât cei care au asigurat garda pe specialitate de boli infecțioase, cât și cei care îngrijesc pacienții în cele două terapii intensive.

Coordonând activitatea medicală, am concluzionat, cu dezamăgire, că pacienții adresați nouă, atât de serviciul de ambulanță, cât și de autospecialele ISU fac parte în proporție de peste 99% din categoria persoanelor nevaccinate” ne-a spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Florin Roșu.

×
Etichete: Iași vaccin
x close