Ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis miercuri un mesaj cu prilejul împlinirii a patru ani de la tragedia de la Colectiv, afirmând că lucrurile s-au schimbat în sistem, poate nu atât de repede şi de mult cum s-ar dori, dar s-au făcut paşi importanţi.
„Un pas în învăţarea acestei lecţii dureroase este să analizăm cu atenţie cum am acţionat atunci, ce am făcut până acum, unde ne aflăm şi ce trebuie să mai facem pentru a răspunde cât mai prompt unor astfel de situaţii şi provocări. Lucrurile s-au schimbat, poate nu atât de repede şi de mult cum ne-am dori cu toţii. S-au făcut paşi importanţi pe care putem să-i demonstrăm, există. Inclusiv procesul de îngrijire s-a îmbunătăţit calitativ, pentru că medicii şi personalul medical au fost la specializări în străinătate şi încă mai merg. În România, există în acest moment 23 de paturi pentru tratamentul marilor arşi. Modificăm legislaţia astfel încât să reducem şi să optimizăm timpii de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găseşte loc în unităţile sanitare din ţară. Am mai învăţat că trebuie să cerem ajutor când este nevoie şi am făcut-o în cazul crizei imunoglobulinelor, pentru că nicio ţară nu poate să acorde îngrijiri medicale prin forţe proprii pentru atât de mulţi pacienţi. Am învăţat că trebuie să recunoaştem că în spitale există infecţii nosocomiale pe care nu trebuie să le mai ascundem”, a spus Sorina Pintea.
Potrivit ministrului, „imaginile Colectiv nu trebuie şterse din minte”, ci trebuie să devină „un catalizator” pentru acţiunile viitoare.
„Astăzi se împlinesc 4 ani de la una dintre cele mai negre zile din istoria recentă a României. Gândurile noastre se îndreaptă către zecile de tineri pentru care timpul s-a oprit, către familiile rămase în urmă, dar şi către cei care au avut şi încă au nevoie de ajutorul nostru. Este un moment greu pe care îl trăim împreună, umăr la umăr, stat şi societate, pentru că această tragedie reprezintă o lecţie dureroasă din care trebuie să învăţăm cu toţii. Suntem datori celor care nu mai sunt între noi, suntem datori celor care au rămas. Rănile lor sunt şi ale noastre, ale întregii societăţi”, a arătat aceasta.
Citiți și: Departamentul pentru Situații de Urgență, la patru ani de la Colectiv: Strigătele disperate ale unor copii răsună și azi pentru ei, colegii noștri
Ea a dat asigurări că va continua să fie un susţinător al colaborării şi dialogului, în folosul tuturor pacienţilor, indiferent de afecţiunea de care suferă.
„Chiar dacă peste câteva zile mandatul meu se încheie, voi rămâne în sistemul sanitar şi voi continua să fiu un susţinător al colaborării şi dialogului, în folosul tuturor pacienţilor, indiferent de afecţiunea de care suferă”, a mai spus Sorina Pintea.
Citiți și:
Patru ani de la tragedia din clubul Colectiv, dar niciun vinovat. În ce stadiu este ancheta