Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit, marți, la Antena 3, despre polemica apărută pe tema imunoglobulinei.
„Am senzația că cineva își dorește în permanență o criză. Prin acest comunicat, am dorit să arătăm că nu există nicio criză. Avem șase tipuri de imunoglobulină. Sunt proceduri, sunt reguli pe care doar trebuie să le respectăm. Am ales să dau acest comunicat că există un spital care publică pe rețelele de socializare că Ministerul Sănătății are o problemă. Nu are nicio problemă. Pot să recunosc când există o problemă. Pacientul este în centrul Sistemului. Unii uită acest lucru. Nu putem sancționa la nesfârșit”, a spus Sorina Pintea, la Antena 3.
Stocurile de imunoglobulină însumează peste 49 de kg şi reprezintă necesarul pentru mai mult de 3 luni, a precizat marţi Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.
Despre cazurile unor copii care au nevoie de sume uriașe pentru operații, ministrul a spus că „Anul acesta Ministerul Sănătăţii a plătit peste 10 milioane de euro pentru tratamente în străinătate pe aceste dosare. Poate vă aduceţi aminte. Este vorba de cazul fetiţei de trei ani, de la (Spitalul n.r.) Marie Curie, care a necesitat un transplant de intestin subţire şi pentru care comisia a aprobat dosarul pentru Anglia, cu sume foarte mari, peste 200.000 de lire sterline. Vă aduc aminte şi cazul fetei transplantate din Germania, pentru care statul român a aprobat 480.000 de euro. Eu insist să se prezinte aceste documente direcţiilor de sănătate publică şi Ministerului Sănătăţii, pentru că nu am refuzat niciun dosar”.