Suplimentar față de investițiile în sistemul de sănătate derulate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Sănătății în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță lansarea de apeluri noi în valoare totală de peste 13 miliarde de lei prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești. Investițiile finanțabile cuprind construcții noi de spitale, modernizări sau reabilitări ale spitalelor existente dar și lucrări și dotări pentru digitalizare și tranziție verde.
”Lansăm poate cel mai important apel de proiecte în sănătate, cu potențialul de a transforma fundamental infrastructura spitalicească din România. Ne focalizăm concomitent pe construcția de spitale noi și pe modernizarea spitalelor în special în zonele municipale. Colaborarea cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu ministrul Adrian Câciu a fost excelentă, iar programul a fost dezvoltat împreună într-un timp foarte scurt.”, a declarat ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.
”Niciodată infrastructura spitalicească nouă nu a beneficiat de o alocare mai consistentă, care vine perfect în completarea investițiilor deja derulate prin PNRR în Sănătate”, a punctat ministrul Sănătății.
Distribuția fondurilor alocate prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești:
• 2 miliarde de lei pentru spitale județene și județene de urgență, spitale de specialitate și spitale clinice.
• 7,3 miliarde de lei pentru spitale municipale și municipale de urgență.
• 500 milioane de lei pentru asistență tehnică și implementarea proiectelor.
• 3,25 miliarde de lei pentru alte investiții strategice.
”Traversăm o perioadă fără precedent în istoria ministerului Sănătății. Am făcut o tranziție rapidă de la un sistem subfinanțat cronic, la investiții concrete de 13 miliarde de lei în infrastructură spitalicească nouă, prin Programul Național de Investiții”, a declarat secretarul de stat Dr. Alexandru Rogobete.
”Construim spitale noi în România, pentru prima oară prin două programe care funcționează concomitent, PNRR și PNIIUS. Suma totală pentru cele două programe depășește 24 de miliarde de lei. Este un efort fără precedent”, a continuat acesta.
Beneficiarii pot depune proiecte în cadrului apelului lansat astăzi de Ministerul Sănătății, până în luna septembrie a.c. pentru obținerea avizului de oportunitate în vederea finanțării.
Investițiile care se pot finanța în cadrul proiectelor pot viza realizarea de construcții noi/extinderea și dotarea acestora; lucrări de modernizare/reabilitare la construcții existente și dotarea acestora; extindere la construcțiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente și dotare sau lucrări și dotări pentru digitalizare și tranziție verde.