Obezitatea este din ce în ce mai des întâlnită în zilele noastre, în primul rând din cauza dietei nesănătoase adoptate, și apoi din cauza stilului de viață sedentar.
Vestea și mai proastă este că obezitatea vine cu o serie de riscuri pentru sănătate, începând de la riscul de boli cardiovasculare și până la cel de diabet de tip 2, potrivit doc.ro.
Cercetătorii de la Universitatea Illinois, SUA, au analizat mai multe studii și statistici făcute la nivel internațional în perioada 2001-2009. S-a constatat astfel că persoanele care au folosit transportul în comun, nu mașînă personală, pentru a ajunge la serviciu, au mai puține probleme cu greutatea.
Folosirea tramvaiului, trenului sau a autobuzului pentru a ajunge la serviciu implică puțin mers pe jos, precum și statul în picioare
Comparativ cu folosirea mașinii personale, care nu implică mai mult de câțiva pași de la și până la parcare, folosirea transportului în comun determina individul să facă puțînă mișcare, care știm cât de importantă este pentru silueta, dar și pentru sănătate.