Antena 3 CNN Life Sănătate Medici de la Salvare: Pile, care nu sunt cazuri sociale, au fost duse cu ambulanța în străinătate, pe bani negri

Medici de la Salvare: Pile, care nu sunt cazuri sociale, au fost duse cu ambulanța în străinătate, pe bani negri

1 minut de citit Publicat la 14:10 29 Sep 2016 Modificat la 14:10 29 Sep 2016
am.jpg

Cătălin Tolontan face noi dezvăluiri. Iritați după ce conducerea a sancționat deja medicul în cazul morții lui Gyuri Pascu, doctori ai ambulanței susțin că au fost puși de directoarea Alis Grasu să transporte pacienți ”din familia unui multimilionar, un mare avocat, un procuror și o persoană din conducerea unei mari firme private”, deși nu erau nici urgențe și nici cazuri sociale.

”E timpul să se afle adevărul despre Ambulanță și să nu plătim noi, medicii, cazul Gyuri Pascu, iar conducerea să scape cu toate murdăriile pe care le face aici!”, spune un doctor.

”Ambulanța este un serviciu strategic! Dacă se ocupă cu transportul peste granițe să dea un anunț public! Ca să beneficieze orice român. Dar asta evident că nu e posibil. Pentru că există un anumit număr de mașini care trebuie să rămână pe poziții în cazul unei calamități, accident colectiv etc. Orice ambulanță care părăsește municipiul București înseamnă o ambulanță în minus care să răspundă apelurilor de urgență. De altfel, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București nu decontează transportul”, a mai spus sursa GSP.

Vedeți aici reacția directoarei Alis Grasu

Citiți și:

Tolontan: În noaptea morții, Gyuri Pascu chemase la ora 3 o ambulanță care i-a pus diagnosticul de ”atac de panică”. La 5 a murit de inimă!

Cătălin Tolontan, despre concluziile anchetei de la Serviciul de Ambulanță în cazul Ioan Gyuri Pascu

 

 

 

×
x close