Primul eveniment din ţara noastră dedicat inovaţiei în medicină a avut loc în Bucureşti. Specialişti în terapii noi şi reprezantanţi ai producătorilor de medicamente au dezbătut teme importante pentru pacienţii români. Accesul lor la medicamentele de ultimă generaţie este foarte limitat.
Suntem cu 50 la suta sub media europeană la consumul de medicamente inovative. Medicii spun că România are multe de recuperat.
Medicamentele de ultimă generaţie sunt aproape imposibil de găsit pe piaţa din România. Specialiştii spun că tratamentele inovatoare oferă o şansă de supravieţuire de peste 90%.
Medicii nu pot să le prescrie pacienţilor tratamente care nu se găsesc în farmaciile din România. Iar în ultimă instanţă, pacienţii apelează la clinicile din străinătate.
Consumul de medicamente noi este cu 50% mai mic decât media europeană, lucru demonstrat în urma studiilor.
Timp de trei ani, din 2013 până în 2016, din 156 de medicamente noi aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului, doar 20 au intrat pe piaţa din România.
Iar în următorii 10-20 de ani se estimează că cele mai grave forme de cancer vor putea fi tratate.