Antena 3 CNN Life Sănătate O uriașă operațiune a Interpolului a închis 100.000 de farmacii online care vindeau produse false anti-COVID

O uriașă operațiune a Interpolului a închis 100.000 de farmacii online care vindeau produse false anti-COVID

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 13:53 15 Iun 2021 Modificat la 13:53 15 Iun 2021
O uriașă operațiune a Interpolului a închis 100.000 de farmacii online care vindeau produse false anti-COVID

Produse medicale în valoare de 13 milioane de dolariau fost confiscate, numai în Regatul Unit. A fost cea mai mare operațiune de după 2008, împotriva celor care făceau profit uriaș profitând de cererea de produse anti-COVID.

Între 18 și 25 mai 2021 au fost efectuate 277 de arestări în 92 de țări și confiscate produse farmaceutice în valoare de peste 20 de milioane de dolari. Cele mai multe erau kituri de testare COVID-19 neautorizate sau false.

Autoritățile britanice au eliminat 3.100 de linkuri cu reclame pentru vânzarea ilegală de medicamente neaprobate și au închis 43 de pagini web din UK.

Secretarul general Jürgen Stock a spus că vânzarea de doctorii ilegale pune în pericol mii de vieți.

”Vânzarea online de medicamente ilicite continuă să fie un pericol pentru siguranța publică și de aceea astfel de operațiuni ca Pangea rămân vitale în combaterea acestei amenințări globale. Întrucât pandemia a forțat tot mai mulți oameni să-și mute viețile online, infractorii au fost prompți în țintirea acestor noi clienți. Infracțiunile continuă să evolueze în vremea pandemiei Covid-19, iar autoritățile trebuie să rămână vigilente în eradicarea rețelelor criminale implicate în proliferarea produselor farmaceutice ilicite, în special prin platforme online”.  

×
Etichete: farmacii COVID-19
x close