Noua formă de insulină va putea fi testată pe oameni de anul viitor, spun oamenii de știință.
În Europa, aproape 61 de milioane de oameni sunt diagnosticați cu diabet. Între 5 și 10% dintre aceștia se află cei care suferă de diabet de tip 1, care presupune luarea unităților de insulină în fiecare zi, pentru a-și controla nivelul de glucoză din sânge.
Unele persoane care suferă de diabetul de tip 2, mai frecvent, trebuie, de asemenea, să ia insulină.
Insulina se administrează cel mai frecvent cu seringa, cu stiloul de insulină sau cu pompa de insulină.
Cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Australia, în colaborare cu Universitatea Arctic din Norvegia, au descoperit anterior că este posibil să livreze medicamente în ficat cu ajutorul unor nanopurtători, precizează Euronews.
”Am reușit să obținem o subvenție în Australia, pentru a analiza diferite metode de livrare a acestor terapii, la aceste celule în cadrul unei populații îmbătrânite. Și asta a implicat utilizarea nanomedicinilor. Așadar, am început prin a folosi puncte cuantice, care erau, de fapt, materiale incredibil de uimitoare”, a declarat dr. Nicholas Hunt, lector senior la Universitatea din Sydney.
Punctele cuantice sunt, de fapt, particule semiconductoare ce au dimensiuni de ordinul a câtorva nanometri.
”Când le-am folosit pentru prima dată, am văzut că putem livra medicamente foarte eficient. Puteai să controlezi cu precizie în ce parte a corpului mergeau. Nu au avut efecte în afara țintei și au fost foarte concentrate și eficiente”, a declarat Hunt.
Ideea de creare a unei forme orale de insulină a apărut după ce un medic geriatru și-a exprimat îngrijorarea cu privire la persoanele în vârstă care erau internate în spital, ceea ce le creștea riscul de infecții secundare, deoarece aveau nevoie de injecții cu insulină.
”Bineînțeles, era doar un concept pe atunci. Și apoi, pașii cheie pe care i-am parcurs au fost, în primul rând, să validăm că se poate administra efectiv insulină, pe cale orală”, povestește Hunt.
Astfel, cercetătorii au dezvoltat un polimer special conceput pentru a trece prin stomac și a fi absorbit în intestin, care mai apoi să ajungă la ficat.
”Acest mod de a lua insulina este mai precis, deoarece livrează insulina rapid în zonele din organism care au cea mai mare nevoie de ea. Atunci când luați insulina cu o seringă, aceasta este răspândită în tot corpul, unde poate provoca efecte secundare nedorite”, a declarat Peter McCourt, de la UiT – the Arctic University of Norway.
Până în prezent, medicamentul a fost testat pe șoareci, șobolani și babuini, iar echipa și-a publicat rezultatele în revista Nature Nanotechnology.
Babuinii nu au vrut să ia o tabletă, așa că cercetătorii au încercat jeleuri fără zahăr și ciocolată fără zahăr, babuinii preferând ciocolata creată în laborator.
Dr. Hunt spune că speră să efectueze testele ulterioare în 2026, ceea ce, dacă va fi un succes, ar putea însemna să solicite aprobarea autorităților de reglementare cel mai devreme în 2028.