Alimentele pe care le consumăm influențează în mare măsură capacitatea noastră de concentrare, dar și starea emoțională, existând hrană care poate îmbunătăți funcțiile creierului, susține nutriționistul Lygia Alexandrescu.
Potrivit acesteia, peștele este unul dintre cele mai sănătoase alimente, care poate înlocui cu succes orice fel de altă carne, atuurile acestuia fiind proteinele de calitate și grăsimile cu valoare biologică ridicată - renumiții acizi grași omega 3, capabili să țină la distanță numeroase boli.
"Ei sunt capabili să îmbunătățească activitatea intelectuală, mai exact stimulează buna funcționare a creierului. Peștele are de asemenea un conținut valoros de vitamine din grupul B - importante pentru sistemul nervos, vitamina A - necesară pentru sănătatea pielii și a ochilor, vitamina D - esențială pentru asimilarea calciului în oase, dar și minerale - fosfor, iod, calciu, zinc, fier", a spus Lygia Alexandrescu, potrivit
Agerpres.
Medicul mai spune că nucile care au formă asemănătoare cu a creierului uman sunt considerate un aliment complet și au efect benefic pentru creier întrucât sunt bogate în acizi grași omega 3, energie și fier, care asigură o bună oxigenare a acestuia și îi cresc abilitatea de se menține alert și de a reține mai ușor informația.
"Piramida nutrițională are la bază, produsele cerealiere integrale și aici cel mai la îndemână ne este pâinea. Lăsând la o parte gustul ei bun, trebuie menționat faptul că pâinea făcută din făină integrală este un aliment foarte hrănitor și bogat în energie. În comparație cu făina alba, făina integrală conține de opt ori mai multe minerale, de zece ori mai multe vitamine și de trei ori mai multe fibre", a explicat nutriționistul.
Lygia Alexandrescu a arătat că mărul este o sursă bogată de antioxidanți, mai ales quercitina, substanță nutritivă care crește capacitatea de a memora, de enzime sănătoase care ajută digestia, dar și de vitamina C și fibre esențiale pentru buna funcționare a organismului.
Legumele crucifere printre care se numără varza, conopida, broccoli și varza de Bruxelles au un puternic efect protector asupra sistemului nervos, mucoaselor, în special ale sistemelor respirator și digestiv, fiind prin aceasta adevărați paznici ai acestor organe împotriva infecțiilor, a spus Lygia Alexandrescu.
Aceste legume sunt bogate în nutrienți antioxidanți ca betacarotenul, vitamina C sau seleniul care protejează organismul de toate toxinele absorbite din mediul poluat.
"Spanacul este o plantă ce conține o serie de substanțe nutritive necesare pentru o bună activitate cerebrală și un sistem imunitar funcțional: fier, calciu, clorofilă, beta-caroten (necesar pentru formarea vitaminei A), vitamina C, B6, sodiu și potasiu. Sulful pe care-l conține spanacul ajută la eliminarea toxinelor din organism, iar vitamina A ajuta la îmbunătățirea vederii pe timp de noapte. Datorită conținutului mare de compuși flavonoizi, spanacul este un aliment medicament", a susținut nutriționistul.
De asemenea, oul este un aliment complet care conține proteine de cea mai bună calitate.
"Gălbenușul conține un nivel ridicat de colină (vitamina B7) și lecitină care contribuie la îmbunătățirea funcțiilor neurologice, la reducerea inflamațiilor din organism, la dezvoltarea creierului în diverse stadii de creștere și la producerea serotoninei și dopaminei, cunoscute drept hormoni ai stării de bine, ai fericirii", a mai arătat Lygia Alexandrescu.