Antena 3 CNN Life Sănătate Guvernul extinde decontarea serviciilor de radioterapie pentru pacienții oncologici. Anunţul ministrului Sănătăţii

Guvernul extinde decontarea serviciilor de radioterapie pentru pacienții oncologici. Anunţul ministrului Sănătăţii

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 16:46 04 Sep 2024 Modificat la 16:46 04 Sep 2024
medici servicii radiologice - getty
Ministrul Rafila a precizat că o parte dintre măsuri au fost elaborate alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Sursa foto: Getty Images

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede extinderea decontării la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii, informează Agerpres. 

Măsurile, menite să susţină şi pacienţii care au nevoie de medicamente inovative, sunt adoptate în urma solicitărilor venite din partea sistemului medical şi a asociaţiilor de pacienţi. Ministrul Rafila a precizat că o parte dintre măsuri au fost elaborate alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

"În ceea ce priveşte pacienţii cu cancer, sunt câteva măsuri care se referă strict la această categorie de pacienţi. În primul rând, este vorba de extinderea decontării la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii.

În al doilea rând, este vorba despre o reactualizare a tarifelor, care nu au mai suferit modificări din anul 2015", a precizat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a menţionat că măsurile adoptate vizează inclusiv implementarea PAL-PLAN (Planul Naţional de Paliaţie), prin includerea la decontare a tuturor categoriilor de servicii, inclusiv a celor care pot fi acordate ambulatoriu sau la domiciliul pacientului.

Va fi extins şi tipul de unităţi sanitare pentru aceste servicii

"De asemenea, tipul de unităţi sanitare care pot să organizeze astfel de servicii va fi extins", a spus ministrul.

Rafila a precizat că ordonanţa de urgenţă aduce şi un "mecanism accelerat de acces la medicamente inovative" pentru produsele care sunt unice în cazul anumitor tipuri de boli. Acest mecanism va fi aplicat şi pentru produsele care vor putea genera economii la nivelul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, deoarece vor înlocui medicamente mai costisitoare.

Alte prevederi ale OUG contribuie la implementarea Planului Naţional de Control al Cancerului, prin constituirea reţelelor naţionale de diagnostic şi tratament pentru pacienţii oncologici.

Au fost adoptate de asemenea măsuri care prorogă termenul de aplicare a unei legi mai vechi, care prevedea că pacienţii care se adresează serviciilor ambulatorii private plătesc o anumită sumă.

"S-a prorogat până în 2027 acest lucru, astfel încât pacienţii români care apelează la servicii private să nu trebuiască să facă acest lucru", a mai spus ministrul. 

×
TOP articole
x close