Antena 3 CNN Life Sănătate Fostul general SRI, Cristian Georgică Celea, preia interimatul de la Casa Națională de Sănătate, după demisia lui Andrei Baciu

Fostul general SRI, Cristian Georgică Celea, preia interimatul de la Casa Națională de Sănătate, după demisia lui Andrei Baciu

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 20:13 13 Dec 2023 Modificat la 20:13 13 Dec 2023
cristian georgica celea
Fost general SRI, Cristian Georgică Celea preia interimatul de la Casa Națională de Sănătate, după demisia lui Andrei Baciu Sursa foto: Agerpres

Cristian Celea este general SRI în rezervă, are 67 de ani, a lucrat ca medic oftalmolog militar și a fost numit vicepreședinte la CNAS, în ianuarie.

”La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Romică-Andrei Baciu se revocă, la cerere, din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, este decizia publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial.

De asemenea, actul semnat de premierul Marcel Ciolacu prevede numirea unui interimar.

”Începând cu data prevăzută la alin. (1), domnul Cristian Georgică Celea, vicepreşedinte, exercită atribuţiile preşedintelui, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii”, se mai arată în decizie.

Citește și: Klaus Iohannis, despre aderarea la Spațiul Schengen: "Mai este cale lungă și este nevoie de multe negocieri"

Cristian Georgică Celea, general SRI în rezervă, a condus Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în perioada 2003-2005.

În luna ianuarie el a fost numit în Consiliul de Administraţie al CNAS.

 

×
x close