Potrivit primarului general, 185 de cazuri s-au înregistrat în sectorul 1; 152 - în sectorul 2; 224 - în sectorul 3; 205 - în sectorul 4; 240 - în sectorul 5; 397 - în sectorul 6. Numărul este valabil doar pentru şcolile de stat.
Gabriela Firea a mai spus că numărul cazurilor de gripă este "cu mult mai mare", având în vedere că Primăria Capitalei, prin ASSMB, nu are pârghiile legale pentru a afla datele din şcolile private, de la medicii de familie şi de la spitale.
"Este atributul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în subordinea Ministerului Sănătăţii. Ne întreabă presa cum de, şi la această ora, pe site-ul oficial al Institutului Naţional de Sănătate Publică, în dreptul Bucureştiului, figurează 92 de cazuri de gripă sezonieră. Cifră demult depăşită. Acest site oficial este updatat cu informaţii de la DSP. Informaţii care întârzie să apară. În ceea ce ne priveşte, noi am trimis permanent datele privind creşterea numărului cazurilor de gripă", precizează Firea.
Firea mai amintește că luni cabinetele şcolare din Capitală raportaseră 939 de cazuri de gripă. Potrivit acesteia, o eventuală decizie de închidere a şcolilor nu aparţine municipalităţii.
"Informez populaţia că primarul general şi primarii de sector nu pot dispune închiderea şcolilor. Decizia o ia Ministerul Sănătăţii, pe baza informaţiilor de la DSP, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi o comunică primăriilor. Deocamdată nu a fost declarată stare de epidemie de gripă la nivelul Capitalei", arată edilul general.