Epidemiologul Octavian Jurma consideră că eliminarea testării este o amenințare foarte mare şi face apel la autorități să "găsim soluţii împreună nu sa ne acuzam împreună".
„Acum mă face pe mine să trec de partea celor care nu se vaccinează și efectiv sunt alături de ei acum, pentru că nu așa se fac lucrurile. S-ar putea să avem nevoie de teste inclusiv noi, cei vaccinați, știm că imunitatea expiră și după vaccin. Trebuie să căutăm soluții împreună, nu să ne acuzăm împreună”, a spus epidemiologul Octavian Jurma, luni seara la AlephNews, citat de Mediafax.
Florin Cîțu a explicat de ce nu mai este valabil testul negativ la incidența de peste 6 la mie: ”Aceste persoane pot ajunge la ATI!”
Premierul Florin Cîțu a explicat, joi seara, decizia CNSU de a nu mai lua în considerare testarea ca excepție de la regulile din timpul stării de alertă, în localitățile în care incidența depășește 6 la mia de locuitori.
Premierul a precizat, totodată, care sunt cele două mari modificări în măsurile adoptate joi seara, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
"Sunt două modificări. Cea referitoare la școli și am spus acolo că rămân cu prezență fizică (peste 6 la mia de locuitori - n.r.) şi vor fi acele teste non invazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătății şi Ministerul Educației, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână.
Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activitățile așa cum sunt, activitățile economice, şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activități, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces.
Ni se spune de la specialiști că e mai sigură această variantă, cei care sunt testați se pot îmbolnăvi şi pot lua şi atunci pot să ajungă în ATI, există acest risc mai mare, se îmbolnăvesc şi nu se ştie cum va evolua boala, și atunci, pentru cei care sunt vaccinați sau trecuți prin boală, riscurile sunt mai mici, chiar dacă se infectează din nou.
E un fel de managementul riscului, de a reduce riscul pentru aceste persoane să se îmbolnăvească și apoi să aibă complicații.
Masca a rămas, peste 6 la mie, dar în aer liber, în zone aglomerate.
Pe timp de noapte, circulația rămâne pentru persoanele vaccinate și trecute prin boală", a explicat Florin Cîțu, joi seara, la TVR.
Acces interzis celor nevaccinați în restaurante, cluburi sau la nunți, și circulația restricționată, în localitățile cu rata de peste 6 la mie
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis eliminarea accesului pe bază de test COVID-19 negativ pentru activitățile desfășurate în localitățile în care incidența este mai mare de 6 la mie și păstrarea celorlalte restricții.
CNSU a decis modificarea și completarea măsurilor adoptate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mare de 6/1000 de locuitori.
Doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală pot participa la evenimentele sau activitățile organizate și desfășurate în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori.
Astfel, se permite desfășuratea activităților cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în cazul restaurantelor barurilor, cluburilor și discotecilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, instituțiilor de cultură, evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințelor, sălilor de sport și/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.
Se impune obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise în cazul incidenței la 14 zile mai mare de 6/1000 de locuitori.
Sunt exceptate de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei a persoanelor trecute prin boală, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.