Antena 3 CNN Life Sănătate Ce trebuie să facem pentru a nu ne îmbolnăvi de gripă. Dr. Tudor Ciuhodaru: ”Există o formulă de ținut minte”

Ce trebuie să facem pentru a nu ne îmbolnăvi de gripă. Dr. Tudor Ciuhodaru: ”Există o formulă de ținut minte”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 10:10 06 Ian 2023 Modificat la 11:50 06 Ian 2023
BeFunky-collage (7)

”Atenție la gripă și măsurile de prevenție, evident, sunt extrem de importante și nu uitați să vă protejați și să îi protejați pe cei vulnerabili, mai ales pe cei mici, sunt între categoriile care sunt cei mai afectați în aceste perioade.

Există și o formulă de ținut minte, este o soluție sănătoasă, adică, în primul rând, evităm aglomerațiile în zonele în care putem intra în contact cu persoane care sunt răcite, tușesc, strănută, nu duceți în colectivități, mai ales școlare, copiii care au febră, frisoane, tușesc, strănută, le curg ochii, le curge nasul pentru că, evident, vor deveni cei care duc boala mai departe.

Spălatul corect pe mâini, iar pe de altă parte, a nu duce mâna la ochi, la gură, la nas, după ce am tușit, strănutat sau după ce am atins suprafețele contaminate din autobuz, din tramvai, din zonele în care există riscul să fim contaminați cu astfel de patologii.

Să știți că majoritatea celor care suferă de gripă se vor rezolva rapid prin tratament simptomatic. Cei care sunt din categoriile vulnerabile, atenție, cei sub 5 ani, cei peste 65 de ani, cei cu imunodeficiență, cei cu afecțiuni cronice, oncologice, cardiovasculare, respiratorii, neurologice sau metabolice ar trebui să știe că tratamentul trebuie început cât mai rapid, pentru că el este cu adevărat eficient în primele două zile, iar cei din aceste categorii vulnerabile ar trebui să ajungă cât mai repede la ce centre de evaluare prespitalicești sau la medicul de familie, pentru a beneficia de terapie adecvată.

Dacă tot vorbim de tratament, atenție, copilul nu este un adult în miniatură și, din păcate, am avut în anii trecuți cazuri severe de intoxicație, pentru că nu s-a respectat ritmul sau dozele în care trebuie administrată o astfel de substanță și au fost chiar cazuri severe, critice, de terapie intensivă, mai ales la cei care au abuzat de astfel de substanțe. Iar dacă tot vorbim despre tratament, evitați automedicația”, a declarat dr, Tudor Ciuhodaru, în direct la Antena 3 CNN.

×
TOP articole
x close