Întrebat despre introducerea obligativității purtării măști pe plajă, Adrian Marinescu a spus că nu ar introduce obligativitatea purtării măşti şi a propus o variantă mai echilibrată.
„Eu aș gândi o variantă echilibrată, aș face diferența între spațiu închis și spațiu deschis, dar tot foarte adevărat e că ar trebui ca noi toți să înțelegem că dacă n-ai avea mască în spațiul deschis ar trebui să înlocuiești cu distanțarea, să fii atent la niște lucruri”, a mai spus Adrian Marinescu la Aleph News, subliniind că nu ar introduce obligativitatea purtării măştii pe plajă.
Referitor la profilul pacienților cu COVID-19 din valul trei, medicul Adrian Marinescu a precizat că în plan practic și tinerii s-au infectat și sigur că din rândul lor au fost și unii care au făcut forme severe.
„Dacă vorbim de valul al treilea, e clar că tulpina din Marea Britanie care s-a transmis mult mai ușor a dus la un număr mare de infectări. Nu înseamnă neapărat că au fost forme severe, dar în plan practic și tinerii s-au infectat și sigur că din rândul lor au fost și unii care au făcut forme severe. Motiv pentru care vârsta aparent a scăzut, adică poți să vezi în terapie și un pacient de vârstă medie sau chiar tânăr, față de valul al doilea când se întâmpla mai rar”, a mai spus medicul Adrian Marinescu.