Antena 3 CNN Life Sănătate Ministrul Sănătății: Amendă sau închisoare pentru cei care nu respectă carantina

Ministrul Sănătății: Amendă sau închisoare pentru cei care nu respectă carantina

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:19 27 Feb 2020 Modificat la 14:19 27 Feb 2020
o_1e2396lpq7bh1llm1c6vj4m1pthb.jpg
Sursa foto: Gov

Toate persoanele aflate în carantină și cele izolate la domiciliu vor primi materiale informative cu un set de reguli pe care trebuie să îl urmeze, iar cine le încalcă intră sub incidența Codului penal, a spus şeful de la Sănătate, potrivit unui comunicat de presă.

Victor Costache a precizat că nerespectarea măsurilor privind carantina se va sancționa conform art. 352 din Codul Penal.

Ce prevede Codul Penal

Infracţiuni contra sănătăţii publice

Art. 352 - Zădărnicirea combaterii bolilor

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.
 

×
Parteneri
x close